Vetuţa Stănescu
Vetuţa Stănescu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.68/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.62 Vetuţa Stănescu - declaraţie politică intitulată "Pregătirea viitorilor profesori intră într-o nouă paradigmă;

Doamna Vetuţa Stănescu:

"Pregătirea viitorilor profesori intră într-o nouă paradigmă"

Noile legi ale educaţiei reprezintă o reformă de care România avea mare nevoie. Fundamentat în baza unor rapoarte realizate de experţi OCDE, cu sprijinul UE, pachetul legislativ "România Educată" îşi propune să rezolve şi să reformeze cele mai stringente probleme cu care se confruntă sistemul educaţional din România, atât preuniversitar, cât şi universitar. Una dintre cele mai importante schimbări ce vor surveni odată cu intrarea în vigoare a proiectului de lege ce priveşte învăţământul universitar este în dreptul carierei didactice. Noul masterat didactic va fi axat, în proporţie de 80%, pe practica la clasă a masterandului.

Astăzi, realitatea este mult mai gri, cei care urmează cursurile de pregătire psihopedagogică făcând în mare parte cursuri teoretice, iar predarea la clasă se realizează în 2-3 ore de asistare şi predare, unii neefectuând nici măcar atât. O a doua problemă este că, dintre toţi absolvenţii modului psihopedagogic, sunt foarte mulţi care nu urmează cariera didactică, considerând-o neatractivă.

Noua Lege a învăţământului universitar schimbă total paradigma în această privinţă. Cei înscrişi la masteratul didactic vor beneficia de o bursă echivalentă cu salariul unui profesor debutant pe toată perioada masterului. Dacă mai adăugăm şi o potenţială bursă de merit pe care studentul o poate obţine de la masteratul specializării sale, acesta poate ajunge la un venit de peste 3000 de lei net, în timp ce se pregăteşte pentru cariera didactică, nemaifiind nevoit să se angajeze pentru a se putea întreţine la facultate, cu atât mai mult într-un domeniu total opus pregătirii şi studiilor sale.

Această modificare va face slujba de dascăl mult mai atractivă, pentru că România are nevoie de profesori bine pregătiţi, care au vocaţie pentru această meserie şi dorinţa de a şcoli noile generaţii. Profesorilor trebuie să li se acorde respectul cuvenit statutului lor, deoarece ei reprezintă temelia pe care se clădeşte viitorul acestei ţări, iar o bună remuneraţie este un pas important spre dezideratul de a avea cât mai mulţi tineri buni interesaţi de cariera didactică.

Avem nevoie de cadre didactice cu vocaţie, nu de oameni care aleg cariera didactică din lipsa unor alte perspective, acest lucru răsfrângându-se asupra copiilor. Astfel de reforme, precum şi altele cuprinse în pachetul de legi, sunt vitale pentru sistemul educaţional românesc, de aceea trebuie ca aceste proiecte să devină lege cât mai curând.