Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

"Problemele protecţiei sociale, o serioasă preocuparea guvernului actual"

Problemele protecţiei sociale cu care se confruntă în prezent toate ţările, nu numai cele membre în Uniunea Europeană, reprezintă o preocupare aparte pentru aceste state în general, dar şi pentru ţara noastră, în special. Aceasta, în contextul în care România se confruntă în continuare cu inexistenţa unui model de trecere a societăţii de la o formă social-economică bazată pe un sistem de organizare şi conducere socială şi economică autoritară, centralizată, la un sistem bazat pe autonomizarea şi funcţionarea economiei pe principiile cererii şi ale ofertei.

Se ştie că mobilizarea resurselor, resurse care sunt menite să sprijine politica activă în domeniul forţei de muncă, poate să provină atât din sectorul de stat, cât şi din cel particular, deşi la începutul tranziţiei în ţara noastră, adică încă din anii 1990, acestuia din urmă îi revenea un rol destul de limitat în domeniul finanţării.

Finanţarea privată nu constituie însă o raritate în ţările cu economie de piaţă consolidată. În Japonia, realocarea forţei de muncă se face în cea mai mare măsură prin eforturile financiare ale firmelor particulare, în industria americană constructoare de autovehicule membrii sindicatului din ramura care urmează a fi concediaţi au dreptul, prin contractul de muncă, să fie recalificaţi, în prealabil, pe cheltuiala firmei. Se poate argumenta că firmele private îi vor asigura pe salariaţii lor contra riscurilor de fluctuare a cererii pentru forţa lor de muncă numai dacă firmele, la rândul lor, vor putea să plaseze aceste riscuri asupra pieţei de capital.

În Europa Centrală şi de Est însă, asemenea pieţe de capital nu există deocamdată. Oricum, cea mai mare parte a şomajului derivă mai degrabă din disponibilizările din întreprinderile de stat decât din întreprinderile private.

Întreprinderile de stat din Europa Centrală şi de Est continuă şi în ziua de azi să sprijine lucrătorii concediaţi, permiţându-le să beneficieze post factum de anumite facilităţi sociale (de exemplu, de locuinţe). Dar asemenea activităţi nu sunt, din păcate, desfăşurate în mod sistematic şi, după cum ştim, costurile lor se vor suporta în final tot de la bugetul de stat.

După exemplul Irlandei şi al Poloniei, finanţarea publică poate fi efectuată în primul rând din impozitarea cu caracter general. La noi, ea se efectuează din impozitele pe salarii ale patronilor şi salariaţilor, la fel ca în Germania şi Ungaria.

În cazul impozitelor pe salarii, statul administrează ceea ce reprezintă, în fond, resurse private destinate asigurării de servicii pentru angajarea în muncă, dar include de obicei plăţi pentru asigurarea contra şomajului.

Se ştie că sistemul de protecţie a cetăţenilor reprezintă ansamblul beneficiilor sociale, împreună cu sistemul de securitate socială. Protejarea populaţiei ţării noastre împotriva creşterii necontrolate a inflaţiei, menţinerea unui anumit preţ la produsele de bază, prin acordarea de subvenţii de către stat, asigurarea unui venit minim familial, măsuri de reducere a criminalităţii şi a delicvenţei juvenile, a impactului calamităţilor naturale, a răspândirii unor boli, programe naţionale de luptă împotriva corupţiei sau planuri naţionale de ocupare a forţei de muncă, de luptă împotriva sărăciei - sunt tot atâtea exemple de punere în practică a protecţiei sociale la nivelul întregii societăţi.

Unul dintre obiectivele protecţiei sociale în cadrul actualului guvern are în vedere reintegrarea în viaţa normală a persoanelor care au beneficiat de asistenţă, prin activarea resurselor proprii, identificarea modalităţilor optime de a face faţă problemelor, promovarea unor soluţii de a reduce timpul marcat de situaţia de risc, în vederea integrării şi reintegrării sociale.

Asistenţa socială funcţionează după un alt principiu decât asigurările sociale. Bazându-se doar pe fonduri provenite din bugetul statului sau din donaţii ale voluntarilor şi ale instituţiilor internaţionale, asistenţa nu presupune nicio contribuţie financiară anterioară a persoanei asistate. Iată ce anume face acum diferenţa în cazul actualului guvern: ajutorarea persoanelor aflate în situaţii problematice are la bază principiul solidarităţii şi presupune mai întâi o corectă evaluare a trebuinţelor asistatului. Nevoii sociale, cu o etiologie economică, i se poate răspunde prin intervenţii în care beneficiile sociale acoperă necesarul dorit pentru un standard minim de viaţă.

Asistenţii sociali au în prezent o mare responsabilitate, aceea de a reinventa practica. Ei nu au acum de aplicat soluţii miraculoase, ei se implică efectiv în rezolvarea problemelor, adică în căutarea de soluţii noi, adaptate fiecărei situaţii.

Activitatea asistenţială are două dimensiuni principale: dimensiunea economică, ce vizează alocarea unor resurse materiale şi financiare persoanelor care pentru o perioadă limitată de timp nu pot duce o viaţă autosuficientă, cum sunt de exemplu copiii orfani, bătrânii fără susţinere familială şi fără pensii, şi procesele de integrare şi reintegrare socială în sens larg, cum sunt, de exemplu, protecţia persoanelor victime ale abuzului fizic, traficului de carne vie, ale abuzului psihic, ale dependenţei de droguri şi de alcool.

Nevoia de sprijin a unei persoane devine o problemă pentru asistenţii noştri sociali atunci când familia sau comunitatea locală apropiată nu pot răspunde acestei probleme sau nu o pot împlini. Astfel, sprijinul de care au nevoie persoanele şi familiile acestora este adesea solicitat atât de la formele instituţionalizate de asistenţă socială, cât şi de la comunitate sau de la societate.

În cadrul sistemului de protecţie socială, asistenţa oferă o protecţie minimală indivizilor aflaţi într-o situaţie problematică.

Prestaţiile asistenţei sociale finanţate din banul public sau din donaţii sunt expresia solidarităţii naţionale. Ajutorul acordat pe o perioadă limitată de timp celor cu probleme deosebite nu depinde de vreo contribuţie a acestora şi nici nu presupune o rambursare a ajutorului. Sistemul asigurărilor,care stă la baza securităţii sociale, se întemeiază pe o logică contributivă în cadrul căreia cotizaţiile finanţează compensările de venituri în mod proporţional cu contribuţia anterioară a individului.

Asistenţa socială experimentează acum, în perioada actualei guvernări, o importantă perioadă de schimbare a priorităţilor, a organizării şi a practicilor de zi cu zi. Conform noilor prevederi legislative privind protecţia copilului, a persoanelor cu deficienţe, a persoanelor vârstnice, a alternativelor la formele tradiţionale de asistenţă, a apartenenţei la comunitatea europeană, natura şi viitorul asistenţei sociale se modifică într-un sens pozitiv, în mod considerabil.