Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 21, 2010
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 21, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 21, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.63 | Titi Holban - declaraţie politică cu referire la "atragerea de fonduri europene"; | ![]() |
||
|
Atragerea de fonduri europene a fost una din priorităţile anunţate de premierul Emil Boc încă de la începutul primului său mandat în această funcţie. Ne aflăm astăzi sub guvernarea aceluiaşi premier, şef peste un cabinet remaniat recent tot pe criteriul absorbţiei fondurilor europene. Dacă, într-adevăr, premierul Emil Boc ar pune în practică măreţele sale declaraţii susţinute fie la prezidiul parlamentului, fie în faţa microfoanelor presei, ai crede că România a ajuns campioană la categoria implementării proiectelor europene, ceea ce ar conduce desigur la iluzia că ne-am modernizat considerabil, urmare a folosirii acestor resurse. Nimic mai fals! Fondurile europene nu au depăşit statutul de fata morgana în politica românească. Oricât de mult ne dorim să le accesăm, ele par a se depărta. Şi cu cât vorbim mai mult despre ele, cu atât mai inaccesibile par a fi. În iulie, rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut cu numai 0,2% comparativ cu luna precedentă, ceea ce arată că, în ciuda ameninţărilor premierului faţă de miniştrii pe care urma să îi remanieze, lucrurile au bătut pasul pe loc. În total, la finele lunii iulie, România absorbise doar 10,3% (10,1% în iunie) din totalul fondurilor de 19,6 miliarde euro alocate de UE pentru perioada 2007-2013. Mai trist este faptul că banii vin de la Uniune, dar rămân blocaţi în conturile Trezoreriei pentru că birocraţia excesivă şi lipsa cofinanţării ca urmare a lipsei de interes a băncilor de a acorda credite, fac ca aceşti bani să nu ajungă la beneficiari. Situaţie care produce mai departe întârzieri în derularea proiectelor şi chiar descurajează investitorii să apeleze la această modalitate de finanţare pentru dezvoltarea afacerilor sau deschiderea de noi activităţi economice. Ce face guvernul României în tot acest timp? Anunţă ca fiind prioritară atragerea fondurilor europene şi apoi stă. De parcă simpla declaraţie ar fi suficientă pentru rezolvarea problemelor din sistem. Însă, domnilor guvernanţi, este nevoie de ceva mai mult efort pentru a creşte gradul de absorbţie al acestor fonduri. Este nevoie de acţiune concretă. Pentru susţinerea procesului de accesare a fondurilor europene se poate lua în vedere adoptarea unor măsuri fiscale cum ar fi scutirea de la plata TVA pentru achiziţiile realizate în cadrul proiectelor cu finanţare europeană sau acordarea de garanţii guvernamentale pentru obţinerea de credite bancare de către beneficiarii proiectelor aprobate, în vederea asigurării cofinanţării şi susţinerii investiţiilor. Acestea sunt doar două exemple de acţiune concretă în vederea deblocării sistemului. Se mai pot adăuga şi altele. Se poate discuta despre nevoia de simplificare a procedurilor birocratice sau despre stimularea financiară a personalului bugetar însărcinat cu evaluarea proiectelor şi acordarea de plăţi, tocmai pentru a grăbi acest proces. Există soluţii şi mediul de afaceri din România are nevoie de aceste soluţii urgent. |



