Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.14/2012
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2012 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.63 | Horea-Dorin Uioreanu - declaraţie politică: "Preşedintele trebuie să-şi dea demisia fără să pună condiţii"; | ![]() |
||
|
"Preşedintele trebuie să-şi dea demisia fără să pună condiţii" Preşedintele Traian Băsescu şi-a anunţat intenţia de a demisiona din funcţie, astfel încât în primăvara anului viitor să fie organizate alegeri parlamentare şi prezidenţiale. E adevărat că domnul preşedinte a făcut anunţul prin vocea noii sale vuvuzele, fost consilier prezidenţial, fost ministru, fost sociolog şi actualmente om de media, Sebastian Lăzăroiu. Singura condiţie pe care ar pune-o preşedintele pentru a-şi da demisia ar fi, potrivit numitului Lăzăroiu, modificarea Constituţiei pe placul actualului şef al statului. La prima vedere, acest aranjament ar trebui să fie pe placul opoziţiei şi al românilor, şi unii şi ceilalţi solicitând demisia lui Traian Băsescu. Totuşi, date fiind antecedentele domnului preşedinte, care a mai promis acum cinci ani că demisionează în cinci minute dacă Parlamentul decide să-l suspende, e cam greu de crezut în sinceritatea demersului. Mai degrabă putem spune că Traian Băsescu, în singurătatea sa disperată, încearcă să pozeze în omul politic responsabil, dispus la "sacrificii", deşi nu mi-e foarte clar cui folosesc aceste sacrificii... În fapt, domnul preşedinte încearcă, în ultimul ceas, să salveze ceva din imaginea sa şi, implicit, a PD, partidul său de suflet. Aflat la limita de jos a încrederii, Traian Băsescu caută aşi în mânecile largi ale mantiei de preşedinte, încercând să convingă lumea de dreptatea spuselor sale. Faptul că în mânecile sale nu se mai află niciun as (decât, eventual, cel de pică...) îl îndeamnă să joace la cacialma. Din păcate pentru Domnia Sa şi pentru jocurile pe care le inventează, nici opoziţia politică şi nici strada, care continuă să-i ceară demisia, nu mai cred în sinceritatea preşedintelui. Dacă, într-adevăr, nu ţine la funcţia de preşedinte şi este dispus să renunţe la doi ani de mandat, domnul Traian Băsescu poate să-şi scurteze agonia şi să demisioneze acum. Odată cu alegerile prezidenţiale se pot ţine şi alegerile parlamentare, în vara acestui an şi nu în primăvara celui viitor. Împingerea scrutinelor până în 2013 nu va fi de natură să ajute PD şi nici pe imberbul său posibil candidat. Drumul acestui partid, ombilical legat de Traian Băsescu, e deja bine stabilit şi nicio manevră politică sau "mişcare populară" nu-l poate împiedica să ajungă în lada de gunoi a istoriei. În plus, o demisie depusă acum, fără condiţionări, ar da o notă de sinceritate şi seriozitate anunţatului demers al ghiduşului nostru preşedinte. |



