Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2013
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.63 | Florin-Alexandru Alexe - declaraţie politică cu privire la promovarea unui cadru legislativ propice dezvoltării microîntreprinderilor; | ![]() |
||
|
Domnul Florin-Alexandru Alexe: Partidul Naţional Liberal a susţinut întotdeauna promovarea unui cadru legislativ propice dezvoltării microîntreprinderilor. Totodată, PNL a venit în permanenţă în întâmpinarea iniţiativelor întreprinzătorilor tineri, la început de drum, care doresc să-şi pornească propriile afaceri. Legat de acest subiect, vreau să vă aduc în atenţie adoptarea în Senatul României a Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2013 privind completarea art. 9 din Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nt.6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri. Noua reglementare stabileşte că facilităţile oferite pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de microîntreprinderi de către întreprinzători tineri nu mai sunt recuperate în cazul în care societatea respectivă îşi schimbă calitatea de microîntreprindere, aşa cum se întâmpla până acum. Este o măsură bine-venită, care alege să premieze competenţa şi managementul performant, în condiţiile în care un tânăr care a beneficiat de un sprijin şi-a pus pe picioare o afacere care s-a dezvoltat şi a trecut la un nivel superior. Ministerul Economiei implementează anual Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri. Programul se adresează întreprinzătorilor cu vârsta de până la 35 de ani, care înfiinţează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată. Programul s-a bucurat de un larg interes în rândul tinerilor întreprinzători şi a condus la crearea a peste 10.000 de locuri de muncă. Prin intermediul acestui program, tinerii întreprinzători primesc alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care fac dovada surselor de cofinanţare. Drept urmare, această măsură adoptată de Senatul României, o măsură care conţine mai multe facilităţi decât cele pe care vi le-am enumerat aici, se alătură celorlalte menite să ajute economia românească şi să o menţină pe trendul ascendent pe care s-a înscris odată cu intrarea la guvernare a USL. |



