Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 26, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.138/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 26, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 26, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.63 | Viorica Cherecheş - declaraţie politică cu titlul "Exodul tinerilor, o dramă ignorată a societăţii româneşti"; | ![]() |
||
|
"Exodul tinerilor, o dramă ignorată a societăţii româneşti" În ultimii ani, în ţara noastră se întâmplă un fenomen extrem de îngrijorător. Foarte mulţi tineri cu minţi sclipitoare aleg să părăsească România, fie la studii în străinătate, pentru a alege un traseu european, fie cei care au deja studii superioare îşi doresc o altfel de viaţă. Potrivit celui mai recent raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, România este, după Siria, ţara cu cea mai ridicată rată a emigranţilor, anual pierzând prin acest fenomen echivalentul unui oraş. Exodul acestor tineri este legat de nivelul de pesimism faţă de societatea românească, pesimismul legat de direcţia în care merge ţara, iar nemulţumirea îi determină să-şi găsească viitorul în afara graniţelor ţării. În ultimii 30 de ani, România a pierdut mai mult de 16% din populaţie, pierderea pentru economia ţării fiind de aproape două miliarde de lei pe an. Tinerii pleacă de cele mai multe ori definitiv în căutarea unei vieţi mai bune pe care nu o pot realiza aici. Oare acest Guvern nu înţelege că plecarea tinerilor va avea drept consecinţă un mare dezechilibru în populaţia ţării? Oare nu înţelege că plecarea tinerei generaţii va determina scăderea de resurse active, iar societatea românească are nevoie de echilibru pe piaţa muncii? Oare nu pricepe, o dată pentru totdeauna, că aceste fenomen este îngrijorător pentru economia României, dar şi pentru veniturile la buget? Migraţia a dus la o creştere alarmantă a deficitului forţei de muncă, o situaţie care cred că este mult mai gravă decât o criză financiară. Politicile din domeniul educaţiei cresc numărul tinerilor cu minţi sclipitoare care părăsesc ţara an de an. Cu toate că în 2017 a fost un an de creşteri a salariilor şi pensiilor, este clar că ceea ce aţi oferit dumneavoastră, domnilor guvernanţi, nu a fost de ajuns, şi de acceea exodul în anul 2017 a fost mai mare din 2010, inclusiv. Este de neînţeles, domnilor, şi nu pot să îmi explic. Dacă tot ne amintiţi de economia care creşte şi duduie an de an, de ce ţara se goleşte, iar tinerii ne pleacă? |


