Parliamentary debates

Domnul Marius Rogin:

"Israelul şi instabilitatea Orientului Mijlociu"

În ajunul Anului Nou evreiesc, celebrat în Israel şi în lume la 28 şi 29 septembrie, pacea în Orientul Mijlociu continuă să pară o utopie. Supus presiunilor la Naţiunile Unite, unde palestinienii încearcă să-şi obţină statutul independent economisind anevoioasele negocieri cu Ierusalimul, Israelul se vede într-o poziţie destul de inconfortabilă. Mai izolat decât oricând în regiunea în care e situat, statul evreu se vede obligat să facă faţă mai multor ameninţări concomitente.

Bună parte din Uniunea Europeană a trecut cu arme şi bagaje în tabăra palestiniană. Unele guverne, precum cel al Franţei sau Luxemburgului, consideră că principalul obstacol în calea soluţiei celor două state, şi deci a unei păci negociate în Orientul Mijlociu, ar fi politica de colonizare israeliană. Această poziţie scurtcircuitează deopotrivă o lungă istorie de oferte de soluţionare a litigiului, respinse toate, rând pe rând, de către palestinieni, ca şi motivele reale ale refuzurilor arabe de atunci. În fond, palestinienilor li s-a propus în repetate rânduri rezolvarea conflictului prin crearea statului palestinian dincolo de liniile de demarcaţie din 1967.

Au făcut-o liderii american şi israelian, Bill Clinton şi Ehud Barak, în 2000. O propunere similară li s-a avansat palestinienilor, după moartea fostului şef al OEP, Yasser Arafat, de către israelieni, în 2008, când premierul guvernului de la Ierusalim era Ehud Olmert.

Aparent, palestinienii au respins aceste oferte, care includeau şi un control parţial asupra unor părţi ale Ierusalimului, sperând că vor obţine concesii şi mai ample. Dar Israelul nu poate accepta dreptul reîntoarcerii milioanelor de refugiaţi palestinieni altundeva decât pe teritoriul viitorului stat palestinian, dacă nu vrea să se autodesfiinţeze. Repatrierea în ţinuturile evreieşti ale urmaşilor arabilor refugiaţi în 1948, în urma unui război declanşat de statele arabe, ar însemna dezechilibrarea balanţei demografice în asemenea măsură încât statul evreu ar dispărea.

Evident, perpetuarea politicii israeliene de construcţie de aşezări pe malul apusean al Iordanului nu contribuie la aplanarea tensiunilor. Dar principala cauză a perpetuării litigiului nu este activitatea evreilor într-o zonă sau alta, cât incapacitatea părţii adverse de a se obişnui cu gândul prezenţei perene, în regiune, a unei populaţii de altă obârşie, etnie şi religie decât a arabilor musulmani. Conservatorismul israelian se va menţine la cote fără precedent, din moment ce Turcia islamistă s-a transformat din prieten în duşman, iar revoluţiile arabe, în special cea egipteană, ameninţă să destabilizeze definitiv întreaga regiune.