Mircea-Titus Dobre
Mircea-Titus Dobre

Sittings of the Chamber of Deputies of October 22, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.130/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 22, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.64 Mircea-Titus Dobre - declaraţie politică: - "România se aliniază zonei euro, cu o rată a inflaţiei pe luna septembrie de 1,1%";

Domnul Mircea-Titus Dobre:

"România se aliniază zonei euro, cu o rată a inflaţiei pe luna septembrie, de 1,1%."

Tratatul privind Uniunea Europeană, supranumit şi Tratatul de la Maastricht, are ca principal obiectiv crearea unei Uniuni Economice şi Monetare prin îndeplinirea unui set de politici financiare în vederea adoptării şi, ulterior, stabilizării monedei unice.

Criteriile general valabile includ deficitul bugetar al unei ţări membre nu mai ridicat de 3% din PIB, datoria publică de maximum 60% din PIB, o rată a inflaţiei care să nu depăşească cu 1,5% media celor mai performante ţări din zona euro şi timp de doi ani moneda naţională a statului să fluctueze într-un interval de plus-minus 15% faţă de euro.

În declaraţia politică de astăzi voi aduce în discuţie problema inflaţiei din prezent şi voi cerceta progresele înregistrate în această direcţie.

Inflaţia este acel dezechilibru economic al fiecărui stat, definită în mod oficial ca fiind creşterea generală a nivelului preţurilor la bunuri şi servicii pe o anumită perioadă de timp.

Comparând progresele din zona euro, aflăm că în luna august a acestui an s-a depăşit perioada de recesiune, având o creştere a PIB-ului cu 0,3% mai mult în trimestrul al doilea faţă de începutul anului, s-a înregistrat un indice al inflaţiei de 1,6% şi o monedă euro în stagnare.

În anul 2010, la nivel naţional, rata inflaţiei se situa la 7,9-8% ca urmare a creşterii preţurilor la alimente, principala cauză fiind dată de majorarea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 24%, fapt ce s-a reflectat şi în media inflaţiei pe anii următori.

Având în vedere faptul că cele mai recente rezultate arată că în luna august a acestui an, în România, se înregistra o rată a inflaţiei de 1,3%, iar în luna septembrie o rată anuală a inflaţiei de 1,1% la acelaşi nivel ca cel din zona euro şi sub media din Uniunea Europeană de 1,3%, şi reducerea prognozei de inflaţie pentru finalul acestui an la o rată de 3,1%, doresc să subliniez aici faptul că această rată este cea mai scăzută din anul 2010 până în prezent, ne permitem să privim optimist către viitor spre o fluctuaţie cât mai temperată şi atingerea ţintelor propuse în vederea stabilizării economiei şi adoptării monedei euro.