Tudoriţa Lungu
Tudoriţa Lungu

Sittings of the Chamber of Deputies of December 5, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.188/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 5, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.64 Tudoriţa Lungu - despre Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi;

Doamna Tudoriţa Lungu:

Zilele acestea, printre momente festive atât de încărcate de emoţie pentru noi, românii, s-a strecurat un eveniment căruia consider că nu i-am acordat atenţia cuvenită. Pe 3 decembrie, în fiecare an, se marchează Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite şi care ar trebui să reprezinte o ocazie de a ne exprima respectul şi solidaritatea faţă de aceste persoane şi de rolul pe care ei îl au în comunitate. În România, peste 805.000 de persoane, instituţionalizate sau nu, împreună cu familiile lor, se luptă zilnic cu incapacitatea de a-şi desfăşura viaţa în condiţiile de normalitate, aşa cum o ştim noi. Dintre acestea, aproape 50.000 desfăşoară activităţi cotidiene şi au un loc de muncă, stabil sau nu, într-o veşnică bătălie de a-şi câştiga existenţa. Din păcate, puţini dintre noi conştientizăm şi înţelegem dificultăţile cu care se confruntă aceşti oameni, puţini ştim că, dincolo de necazurile generate de situaţia lor nedorită, persoanele cu handicap se confruntă cu aberaţii legislative, cu prevederi care se bat cap în cap şi care creează un hăţiş legislativ greu de descâlcit.

O recentă dezbatere în Parlamentul României, la care au participat persoane cu dizabilităţi, membri ai familiilor lor şi alţi actori implicaţi în ceea ce ar trebui să fie sistemul de protecţie, a adus în discuţie situaţii absurde în ceea ce îi priveşte pe elevii cu deficienţe de auz din ţara noastră. Analizând în profunzime sistemul, ni s-a dezvăluit o serie întreagă de condiţii care frizează logica şi bunul-simţ, împrejurări tragi-comice în care hipoacuzicii din ţara noastră, dar şi părinţii şi dascălii lor trebuie să se descurce. Celebrul eseu despre foşnetul frunzelor, pe care aceşti copii lipsiţi de darul auzului trebuie să îl scrie ca temă pentru acasă, este doar unul dintre exemplele care certifică lipsa de grijă şi responsabilitate pentru aceste categorii sociale. Hipoacuzicii nu dispun de un abecedar special, iar pe parcursul ciclurilor şcolare profesorii lucrează diferenţiat cu aceştia. Surpriza neplăcută este examenul de bacalaureat care se dă în aceeaşi formă pentru toţi elevii, fără a lua în calcul deficienţele specifice acestei afecţiuni. Iar una dintre cele mai grave probleme a acestor elevi lipsiţi de o şansă reală constă în faptul că nu dispun de un limbaj al semnelor unitar. În consecinţă, există un număr infim de hipoacuzici care iau bacalaureatul, cu toate că un copil cu deficienţe de auz a muncit poate de câteva ori mai mult pentru această diplomă.

Copiii cu deficienţe auditive folosesc în comunicare limbajul mimico-gestual limitat sau limbajul semnelor române. Potrivit specialiştilor, vocabularul unei limbi dezvoltate cuprinde sute de mii de unităţi lexicale, iar cel mai dezvoltat limbaj gestual nu depăşeşte 7.000 de unităţi gestuale, limbajul semnelor este mult mai sărac decât limbajul verbal. Copiii aceştia cunosc 1.000 de cuvinte, pe care le învaţă literă cu literă. Surprizele neplăcute, însă, continuă să se ţină lanţ, cât timp, în România, există şcoli în care profesorii nu stăpânesc acest limbaj al semnelor, iar transmiterea informaţiei este limitată sau chiar imposibilă.

Problematica acestor oameni este una complexă, asupra căreia avem datoria să ne aplecăm, pentru că nu doar cei mici, ci şi adulţii se confruntă cu realităţi româneşti, greu de imaginat pentru o lume civilizată. În aprilie 2018, Ministerul Sănătăţii a dat un ordin prin care surzii sunt obligaţi ca, pentru reînnoirea carnetului de conducere, să aibă pe fişa medicală parafa medicului ORL-ist care să poarte calificativul "apt" din punct de vedere medical. Dacă, încă din anii comunismului, accesul persoanelor hipoacuzice la şofatul unei maşini era legiferat, iată că cei care au deficienţe de auz pot acum obţine carnetul de conducere, dar nu îi mai pot prelungi valabilitatea. O absurditate la fel de mare ca şi cele descrise până acum, iar seria exemplelor ar putea continua.

Consider că este de datoria noastră să schimbăm ceva pentru aceşti oameni, şi aşa cu o soartă dificilă. Iniţiativa legislativă la care se lucrează propune ca Limbajul Semnelor Româneşti să devină limba maternă a hipoacuzicilor din România. Practic, surzii ar trebui să aibă statut de minoritate, soluţie care ar rezolva majoritatea problemelor cu care se confruntă. Odată cu implementarea acestui proiect, paşii următori ar fi elaborarea unui limbaj al semnelor unitar, unui abecedar special, cadre specializate în acest sens, examene diferenţiate, şcoli de meserii care să îi integreze şi multe alte care să le uşureze existenţa. Soluţii există, depinde doar de noi să acordăm hipoacuzicilor români dreptul la un trai decent.