Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.34/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.65 | Viorel Palaşcă - declaraţie politică având tema "România în pragul prăbuşirii economice - Guvernul Boc în lipsă de soluţii"; | ![]() |
||
|
"România în pragul prăbuşirii economice - Guvernul Boc în lipsă de soluţii" Ultima parte a anului 2009 a adus concedieri masive în majoritatea domeniilor de activitate, corelate cu reduceri ale producţiei şi sistarea investiţiilor. Foarte probabil şi anul acesta se va încheia cu un bilanţ dramatic din punct de vedere economic. Efectul reacţiilor în lanţ a afectat atât economia ţării, cât şi societatea. Conform unor studii realizate, cea mai parte a românilor susţin că sunt afectaţi în mod direct de criza economică. Potrivit Biroului Internaţional al Muncii, la nivel mondial, anul trecut rata şomajului a atins cifra record de 6,6%. Conform statisticii ANOFM, la finele lunii decembrie 2009, rata şomajului în România a ajuns aproape dublă, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2008: 7,8 %, faţă de 4,4%. Principala problemă cu care se confruntă mediul de afaceri este accesul la finanţare. În sectorul public au avut loc cele mai drastice ajustări, în primul rând pentru că reformele au fost întârziate cu cel puţin un an. În ciuda faptului că şi-a luat obligaţia, inclusiv prin acordul cu FMI, că va tăia masiv din cheltuielile curente, Guvernul a luat prea puţine măsuri în acest sens. De la învestirea din decembrie 2008 a Guvernului Boc nu a fost luată nicio măsură concretă de stimulare a economiei, iar toate declaraţiile oficialilor guvernamentali nu sunt "am făcut" sau "facem", ci toate apar cu "vom face". Soluţiile pe care Guvernul Boc a reuşit să le găsească în această perioadă au fost doar împrumuturile de la FMI sau de la băncile private care preferă în acest fel să împrumute statul nu agenţii economici. În lipsa unor soluţii care să scoată România din această situaţie se vorbeşte de nevoia unui nou împrumut de la FMI. Preşedintele Băsescu vorbea ca din întâmplare că la sfârşitul acestui an România va trebui să apeleze din nou la FMI, pentru un nou împrumut. Atâta timp cât singurele soluţii găsite de Guvernul Boc sunt noi împrumuturi, nu putem vorbi de relansare economică ci, dimpotrivă, ca şi până acum, de o adâncire a crizei şi deteriorarea în continuare a nivelului de trai. |



