Parliamentary debates

Domnul Angel Tîlvăr:

"24 ianuarie, unirea principatelor"

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, reprezintă actul politic care stă la baza României moderne. Împrejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române, astfel că statul naţional român s-a format treptat, unirea din 1859 desăvârşindu-se în 1918, când lupta pentru unitatea poporului român a fost încununată de victorie.

Ideea de unire a fost exprimată clar şi puternic încă din timpul Revoluţiei de la 1848, iar după revoluţie, aceasta a devenit problema centrală, dominantă a vieţii politice româneşti, o idee care a pus în mişcare toate păturile sociale.

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire, (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la Bucureşti, alegerea ca domn al Ţării Româneşti a lui Alexandru Ioan Cuza avea să-şi găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului naţiunii în capitala munteană.

Astfel împlinită recunoaşterea situaţiei de fapt, impusă la 24 ianuarie, obiectivul imediat următor era acceptarea de către puterile garante a unirii depline. Fără a aştepta verdictul altor reuniuni internaţionale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecinţele hotărârilor adoptate prin Convenţia de la Paris.

Ziua de 24 ianuarie 1859 era "ziua cea mai mare a veacului", cum a fost numită. Unirea e actul energic al întregii naţiunii române. "Unirea, naţiunea a făcut-o!", spunea cu fierbinte entuziasm marele patriot Mihail Kogălniceanu. O biruinţă memorabilă, după care vor urma ani de rodnică înnoire, de mari reforme. Cea mai importantă fiind reforma agrară din 1864, reforma de transformare a învăţământului la care trebuie să aibă acces toţi fiii poporului, de sporire a economiei prin construirea unei reţele de cale ferată şi de drumuri.

Domnia lui Cuza a însemnat punerea bazelor statului naţional modern român. La 22 ianuarie 1866 s-a numit primul guvern, iar două zile mai târziu avea să se constituie primul Parlament.

Ţara întreagă urca trepte mari de progres şi prosperitate, făcea paşi hotărâtori spre dobândirea independenţei pe care o vor cuceri roşiori şi dorobanţi în iureşul gloanţelor de la Plevna, Rahova şi Smârdan, în anul 1877, când se proclamă independenţa ca stat a României.