Parliamentary debates

Domnul Florin Gheorghe:

"Exodul medicilor se vede în numărul de cazuri de malpraxis"

Semnalele pe care Colegiul Medicilor din România le-a dat constant, încă din anul 2007, au fost ignorate constant de către toţi factorii de decizie din statul român. În cei şapte ani care s-au scurs de la începutul crizei economice, peste 20.000 de medici români au părăsit sistemul sanitar din România, la care se adaugă alte zeci de mii de asistente sau asistenţi, îmbogăţind cu experienţa şi pregătirea lor superioară spitale sau clinici medicale din Vestul Europei. Motivele sunt cunoscute de noi toţi: diferenţele de 1 la 100 în termeni de salarizare şi faptul că medicii români îşi pot face meseria în spitalele şi clinicile occidentale bine dotate, nu ca în România, unde erau nevoiţi să opereze cu bisturiu din al Doilea Război Mondial. Prea multe au fost guvernele care au ignorat acest fenomen, spunând cu nonşalanţă că vor veni din urmă medici tineri care vor compensa deficitul creat. Din păcate, realitatea nu a făcut decât să confirme că migraţia medicilor a creat tot mai multe cazuri de malpraxis în spitalele româneşti şi că tot mai multe cazuri banale se transformă în drame pentru tinere mame, bebeluşi încă nenăscuţi sau pentru vârstnici pensionari.

Nu este pentru prima dată când iau o poziţie fermă în legătură cu serviciile publice de sănătate. Cei care mă cunosc ştiu foarte bine că apreciez performanţa, indiferent de unde vine ea, şi apelez la critică şi reproşuri, chiar dacă cei vizaţi sunt colegi, prieteni sau parteneri politici. Cred că pentru sănătatea democraţiei româneşti şi pentru creşterea standardului de viaţă nu trebuie să ascundem sub covor lucrurile care funcţionează mai puţin bine sau nu funcţionează deloc.

Este cu totul adevărat că, în ciuda exigenţelor noastre tot mai ridicate şi a tentaţiei de a compara totul cu ceea ce se întâmplă în Franţa sau Germania, serviciile publice de sănătate au înregistrat un avans important în ultimii zece ani. Nu o spun doar eu, o spune şi evoluţia speranţei de viaţă din România, care a înregistrat creşteri important. Cu toate acestea, nu poate să nu ne îngrijoreze faptul că România domină topul negativ al mortalităţii infantile, al deceselor în rândul tinerelor mame, al faptului că boli ale Evului Mediu au încă o largă răspândire în ţară. Unele sunt imputabile lipsei generalizării accesului la apă potabilă şi canalizare, sărăciei în care trăiesc mare parte dintre români, altele, în schimb, sunt imputabile lipsei de eficienţă a politicilor de sănătate.

Îmi doresc ca, odată ce febra alegerilor prezidenţiale se va fi încheiat, toţi factorii de decizie din societatea românească să se reunească la aceeaşi masă şi să dezbată viitorul politicii de sănătate din România. Este nevoie ca politica de sănătate românească să se aşeze pe baze noi, în centrul căreia să se afle pacientul, iar personalul medical să nu mai găsească niciun stimulent în ofertele de muncă din străinătate.

De asemenea, îmi mai doresc ca Guvernul României să sprijine financiar şi să impulsioneze direct activitatea de cercetare din institutele româneşti de cercetare, care produc unele vaccinuri şi care pot produce pe scară largă cea mai mare parte a vaccinurilor împotriva hepatitei, gripei, pneumococilor sau a altor doze în care cercetarea românească a fost şi încă mai este vârf de lance în medicina europeană. Bunăstarea românilor depinde în mod crucial şi de starea de sănătate a populaţiei, iar Parlamentul României trebuie să aibă între preocupări această problemă.