Vasile-Florin Stamatian
Vasile-Florin Stamatian

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.104/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.65 Vasile-Florin Stamatian - declaraţie politică "Prea mulţi copii-părinţi!";

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

"Prea mulţi copii-părinţi!"

Ca medic ginecolog, aduc azi în discuţie o problemă care se pare că nu are soluţii de rezolvare sau ameliorare. Şi aici mă refer la numărul mare de sarcini nedorite, mai ales în rândul minorelor. Îngrijorată de acest lucru se pare că este şi actualul ministru al sănătăţii, care este decisă să facă ceva pentru a combate acest fenomen, prin elaborarea unui cod cu privire la sănătate, un cod care să aibă ca şi componentă importantă prevenţia.

De la vorbe până la fapte drumul este destul de lung şi anevoios, stimată doamnă ministru!

Prea puţine campanii de prevenire a sarcinilor nedorite, prea puţine soluţii pentru a reduce numărul copiilor abandonaţi! Educaţia precară în şcoli şi lipsa informării, dar şi proasta comunicare dintre şcoală, părinţi şi copii nu fac altceva decât să crească alarmant numărul mamelor minore, dar şi al avorturilor.

România deţine locul I în Uniunea Europeană la numărul de naşteri înregistrate la categoria mame minore, mame care provin de cele mai multe ori din rândul familiilor dezorganizate, care trăiesc în mediul rural, dar şi din rândul minorităţii rome.

Sute de copii sunt abandonaţi în spitalele din România în fiecare an, iar ca medic nu mai vreau ca aceste statistici negative care privesc soarta acestor copii să ne facă campionii Europei. Nu îmi doresc decât ca venirea pe lume a unui nou-născut să fie bucurie pentru părinţi.

Nu mai vreau ca România să fie cunoscută în afara graniţelor ţării ca ţara cu mame pe băncile şcolii, ca ţara cu copii abandonaţi în spitale. Oare vă cer aşa de mult?

Cum se implică autorităţile din România şi ce fac în acest sens pentru mamele minore, dar şi pentru cei nou născuţi care ajung în grija statului şi care nu beneficiază de o educaţie corespunzătoare?

Prea mulţi copii-părinţi, stimaţi guvernaţi! Nu trebuie să neglijaţi faptul că acest fenomen al copiilor cu copii este unul social, cu efecte pe termen mediu si lung .

Politicile în acest sens şi soluţiile pentru a ameliora acest fenomen sunt în mâinile dumneavoastră! Analizaţi, gândiţi, elaboraţi şi decideţi!