Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.171/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.66 | Răzvan-Ilie Rotaru - declaraţie politică "Începe Programul «Start-up Nation» 2018!"; | ![]() |
||
|
"Începe Programul «Start-up Nation» 2018!" Programul "Start-up Nation" urmează să fie pus în aplicare, începând de săptămâna viitoare. Principalele elemente ale programului privesc îmbunătăţirea acestuia prin introducerea unor măsuri suplimentare faţă de ediţia de anul trecut şi anume: acordarea unui avans de până la 30% la solicitarea beneficiarului, simplificarea procedurii de achiziţie şi a planului de afaceri, prin eliminarea proiecţiilor financiare, stabilirea unei noi grile de punctaj, prin care sunt favorizaţi antreprenorii din zonele mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic; introducerea serviciilor ca activităţi eligibile care acordă şanse egale de obţinere a finanţării pentru afacerile pornite în producţie şi industrii creative; realizarea procesului de selecţie doar pe bază de clasament; introducerea de criterii de departajare transparente. Industria continuă să fie principalul motor al creşterii economice, ceea ce demonstrează că România este pe drumul cel bun. Cifrele demontează, încă odată, minciunile promovate de liderii opoziţiei. Toţi indicatorii economici, asupra cărora se îndreaptă îngrijorările reprezentanţilor PNL şi USR, arată exact contrariul, respectiv faptul că ne îndreptăm în direcţia bună. De la începutul acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2017, producţia industrială a fost mai mare cu 4,5%, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în termeni nominali cu 9,2%, iar pentru serviciile de piaţă, prestate în principal întreprinderilor, a crescut în termeni nominali cu 8,7%. Cu toate acestea, este nevoie de susţinerea formării unei noi generaţii de antreprenori locali, care să aibă în primul rând acces la finanţare. În prezent întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă 99,7% din totalul companiilor de pe piaţa financiară din ţara noastră. Marea majoritate a IMM-urilor sunt microîntreprinderi cu până la 10 angajaţi. Având în vedere aceste statistici, consider că este nevoie să construim un cadru legal favorabil realizării unei creşterii economice inteligente, sustenabile şi incluzive, bazate pe o forţă de muncă calificată şi bine plătită. În orice industrie, cunoştinţele dublate de talent reprezintă calea spre succes în carieră. În opinia mea, răspunsul la actuala criză de forţă de muncă din domeniul construcţiilor şi turismului în special, dar şi din alte domenii de activitate îl reprezintă programele de dezvoltare personală. Acestea sunt cheia atragerii persoanelor potrivite spre locurile de muncă pentru care există un deficit în prezent. Recrutarea celor mai buni candidaţi este un bun început, însă neinstruirea acestor talente poate avea rezultate dezastruoase în ceea ce priveşte realizarea proiectelor companiilor care au nevoie de forţă de muncă specializată. De aceea, consider că investiţia în educarea şi în pregătirea angajaţilor este o oportunitate pe care antreprenorii de astăzi nu ar trebui să îşi permită să o ignore. |


