Ion Dumitru
Ion Dumitru

Sittings of the Chamber of Deputies of February 22, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.13/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 22, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.67 Ion Dumitru - declaraţie politice intitulată: "Vom rezolva problemele fondului forestier naţional";

 

Domnul Ion Dumitru:

"Vom rezolva problemele fondului forestier naţional"

Într-o Românie aflată încă într-un capitalism sălbatic, cu un viitor nesigur al pădurilor, când actuala putere nu acţionează pentru revigorarea sectorului forestier, Partidul Social Democrat, în momentul când va ajunge la guvernare, va avea următoarele obiective în domeniu:

  1. Conservarea şi gestionarea durabilă a pădurilor şi a vegetaţiei forestiere, indiferent de regimul de proprietate;
  2. Eficientizarea acţiunilor de apărare a integrităţii fondului forestier naţional, prin perfectarea pachetului legislativ pentru reducerea tăierilor ilegale de masă lemnoasă;
  3. Stoparea declinului suprafeţelor împădurite şi extinderea suprafeţei ocupate de păduri la 30% din suprafaţa României, prin: împădurirea de terenuri degradate, inapte pentru agricultură; înfiinţarea de perdele de protecţie a câmpurilor, a căilor de comunicaţie şi a aşezărilor umane;
  4. Sprijinirea sub raport tehnic şi cu material săditor de plantare pentru înfiinţarea de păduri în zonele deficitare în vegetaţie forestieră;
  5. Asigurarea stării de sănătate a pădurilor, prin aplicarea unor măsuri complexe de combatere biologică şi integrată a dăunătorilor;
  6. Asigurarea bazei materiale pentru desfăşurarea în condiţii optime a lucrărilor de investiţii şi întreţinere a obiectivelor silvice;
  7. Alocarea de fonduri bugetare destinate pentru ameliorarea terenurilor degradate, corectarea torenţilor, drumuri forestiere şi cercetare, respectând legislaţia din Uniunea Europeană;
  8. Amenajarea bazinelor hidrografice, în scopul diminuării efectelor inundaţiilor;
  9. Gestionarea durabilă a fondului cinegetic naţional şi al celui piscicol din apele de munte;
  10. Susţinerea de la bugetul de stat a cheltuielilor de administrare a pădurilor private cu suprafeţe sub 30 de ha, inclusiv cheltuielile pentru efectuarea cadastrului forestier;
  11. Dezvoltarea unui sistem eficient de prevenire a producerii incendiilor de păduri şi de protejare a aşezărilor umane împotriva acestor dezastre;
  12. Îmbunătăţirea sistemului de pregătire şi valorificare a masei lemnoase care se recoltează din păduri de către operatori economici sau în regie proprie de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva;
  13. Perfecţionarea sistemului informatic la nivelul structurilor organizatorice care gestionează păduri publice sau private;
  14. Promovarea susţinută a educaţiei silvice şi a formării conştiinţei forestiere a populaţiei.

Prin rezolvarea acestor obiective vom putea lăsa generaţiilor viitoare păduri trainice şi nu lozinci scrise cu turme de oi pe versanţi, în cea mai joasă formă a slugărniciei, aşa cum procedează actualii guvernanţi.