Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.31/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.67 | Silviu Nicu Macovei - declaraţie politică "Este nevoie de un centru pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate!"; | ![]() |
||
|
"Este nevoie de un centru pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate!" Voi continua să semnalez drama demografică pe care întreaga regiune Nord-Est a României o traversează în aceşti ani. Nu mai departe de săptămâna trecută, prezentam date statistice oficiale ale Ministerului Educaţiei Naţionale, din care reieşea situaţia îngrijorătoare a copiilor rămaşi în grija rudelor sau a prietenilor, fiindcă părinţii lor au plecat la muncă în străinătate. Judeţul pe care îl reprezint în Parlamentul României, judeţul Iaşi, cu 11.573 de copii lăsaţi acasă, este de departe pe primul loc în ţară. Mai mult, conform raportului MEN/ISJ din 01 ianuarie 2018, judeţul Iaşi are de aproape patru ori mai mulţi copii lăsaţi în grija bunicilor sau a rudelor decât restul ţării. Nici celelalte judeţe din regiunea Nord-Est nu stau mai bine: Suceava - 11.078, Bacău - 9.723, Neamţ - 7.624, Botoşani - 6.811, Vaslui - 6.803. Practic, regiunea Nord-Est are de trei ori mai mulţi copii lăsaţi acasă decât media naţională! În declaraţia anterioară am trecut în revistă efectele demografice şi sociologice, referindu-mă la depopularea masivă a unor aşezări rurale întregi. Consecinţele acestei depopulări nu implică doar o perspectivă imediată a lipsei forţei de muncă, mai ales în mediul rural; există însă şi repercusiuni pe termen mediu şi lung, în sensul în care părinţii plecaţi îşi vor lua copiii cu ei în străinătate. Deja vedem la emisiunile televizate de divertisment copii foarte talentaţi, născuţi în România, dar care nu sunt în stare să vorbească în limba română cu prezentatorii. Deloc de neglijat sunt repercusiunile de dezvoltare afectivă a copiilor care sunt lăsaţi în ţară pe perioade lungi, fiind lipsiţi de afectivitatea părintească. De altfel, psihologii avertizează constant asupra efectelor negative provocate de plecarea părinţilor la muncă în străinătate. Deja vorbim despre tulburări de anxietate, despre adaptare, chiar depresie la copii. Aceste afecţiuni, foarte serioase, lasă urme adânci în dezvoltarea viitorilor cetăţeni români, iar România are nevoie de oameni echilibraţi şi capabili să obţină bunăstare pentru ei şi familiile lor. De aceea, vin cu o propunere de a face ceva concret pentru sprijinul copiilor rămaşi în ţară. Cred sincer că aceşti copii au nevoie de îndrumare şi pregătire pentru viaţă, orientare profesională şi grijă afectivă. Vă solicit sprijinul, stimaţi reprezentanţi ai românilor în forul suprem al României, pentru constituirea unui centru-pilot care să grupeze psihologi, asistenţi sociali, consilieri vocaţionali şi de profesie, pedagogi şi consilieri educaţionali care să le ofere sprijin exclusiv copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate la muncă. Vă propun, de asemenea, ca acest centru-pilot să fie constituit la Iaşi, judeţul cel mai dur afectat, şi să aibă un caracter regional, pentru toate judeţele din Nord-Est, cea mai săracă şi mai depopulată regiune a Uniunii Europene. |


