Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.39/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.68 | Angel Tîlvăr - declaraţie politică cu referire la Adunarea Parlamentară a NATO, desfăşurată la Atena în perioada 4-6 martie 2019; | ![]() |
||
|
În perioada 4-6 martie 2019, am participat la Atena, la vizita de lucru a Subcomisiilor pentru guvernanţă democratică, CDSDG, şi pentru parteneriate transatlantice, PCTR, din cadrul Adunării Parlamentare a NATO. Mă bucur că în plenul reuniunii, în calitate de membru titular al Comisiei pentru dimensiunea civilă a securităţii din Adunarea Parlamentară a NATO, am putut informa parlamentarii prezenţi despre votul unanim dat de Camera Deputaţilor, în urmă cu 3 săptămâni, pentru sprijinirea drumului euro-atlantic al Macedoniei de Nord. Prezenţa la Adunarea NATO mi-a oferit prilejul să reconfirm susţinerea de către ţara noastră a parcursului european şi euro-atlantic al statelor din Balcanii de Vest, care reprezintă una dintre priorităţile politicii externe a României. În această perioadă, când deţinem Preşedinţia Consiliului UE, ne dorim ca întreaga regiune să înregistreze progrese, în baza principiului meritelor proprii şi a îndeplinirii criteriilor de aderare. Reuniunea de la Atena s-a înscris în linia dialogului cu oficialii statelor membre ale NATO, în contextul actual global, oferind oportunitatea unui schimb de opinii pe subiecte importante de pe agenda NATO, cu accent pe priorităţile politicii externe şi de securitate ale Greciei, gestionarea migraţiei la nivelul UE, rolul Rusiei în Balcani, securitatea de frontieră şi provocările Alianţei pe Flancul de Sud. Temele majore ale agendei reuniunii AP NATO reflectă rolul Alianţei în actualul context de securitate, caracterizat prin multiple provocări, riscuri şi ameninţări. Cooperarea dintre NATO şi UE este fundamentală în procesul de edificare a noii arhitecturi de securitate. În ultimii ani, la frontierele externe ale Europei s-a înregistrat o creştere fără precedent a numărului de migranţi şi refugiaţi care doresc să intre pe teritoriul UE. În abordarea complexă a fenomenului migraţionist, instituţii europene, precum Frontex sau Europol, au un rol important. Am avut ocazia ca, împreună cu alţi parlamentari din AP NATO, să vedem cum acţionează şi Garda de Coastă din Grecia, ţară care se confruntă cu o presiune extraordinară a fluxurilor migratorii. Este tot mai evidentă necesitatea armonizării eforturilor tuturor ţărilor pentru gestionarea unitară, coerentă şi integrată a frontierelor noastre externe. România este un partener activ în Frontex, Agenţia Europeană pentru Protecţia Frontierelor şi Coastelor, contribuţia importantă pe care o aduce în cadrul operaţiunilor Frontex, fiind apreciată la nivelul UE şi NATO. Chiar luna trecută, prezent la Bucureşti, directorul Frontex, Fabrice Leggeri, a mulţumit României pentru o cooperare excelentă în gestionarea frontierelor. Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene şi-a asumat dosare importante, la care lucrează deja, care privesc gestionarea migraţiei şi securitatea frontierelor. Ţara noastră a inclus pe agendă spaţiul Schengen, nu doar pentru că este o temă de interes pentru România, ci şi pentru că se referă la alte aspecte importante, cum ar fi garantarea solidarităţii între statele membre ale Uniunii, în privinţa migraţiei, protejarea şi gestionarea mai bună a frontierelor externe şi rezolvarea problemelor legate de securitate. Sperăm să existe o evoluţie bună şi, acest spaţiu, care presupune relaţii de cooperare şi schimb de informaţii, să includă în curând şi România. Elemente de context - Frontex, Agenţia Europeană pentru Protecţia Frontierelor şi Coastelor - ajută statele membre ale UE şi ţările asociate la spaţiul Schengen să îşi gestioneze frontierele externe şi contribuie la armonizarea controalelor la frontieră pe teritoriul Uniunii, în conformitate cu documentul drepturilor fundamentale ale UE şi cu conceptul de Gestionare integrată a frontierelor, pe baza principiilor responsabilităţii partajate şi solidarităţii între statele membre |


