Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 7, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.184/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 7, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 7, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.69 | Dan-Ştefan Motreanu - declaraţie politică: "Actualitatea "clasicilor" - sau ce critica PD în 2002, aplică perfecţionat în 2010"; | ![]() |
||
|
«Actualitatea "clasicilor" - sau ce critica PD în 2002, aplică perfecţionat în 2010» "...Sunteţi primul ministru al unui guvern care ar trebui să guverneze peste întreaga ţară, acordând aceeaşi atenţie tuturor cetăţenilor săi, chiar dacă aceştia sunt sau nu simpatizanţi ori membri ai partidului dumneavoastră. (...) Migraţia politică spre partidul de guvernământ ar trebui să vă îngrijoreze, în primul rând pe dumneavoastră, deoarece metodele folosite sunt de natură să afecteze încrederea cetăţeanului în instituţiile locale politizate la cele mai înalte cote şi poate compromite orice program democratic de reformă. Partidul nostru se delimitează şi condamnă în mod ferm aceste practici extrem de păguboase pentru sistemul democraţiei pe care doriţi să-l construim şi cere tuturor forţelor politice democrate, în primul rând, cele parlamentare, să-şi unească forţele pentru a împiedica această boală a puterii de guvernământ de a se extinde la nivelul întregii ţări. În acelaşi timp, facem apel la opinia publică, la societatea civilă care trebuie să reacţioneze şi să împiedice şi ea tendinţele de hegemonie ale partidului de guvernământ, de transformare a acestuia într-un partid-stat, într-un partid unic." Paradoxal, aceste rânduri nu sunt adresate premierului Emil Boc. Pentru simplul motiv că nu îmi aparţin. Ele reprezintă un fragment din declaraţia politică dată pe 29 octombrie 2002 de colegul nostru Ioan Oltean şi întitulată "Tendinţa partidului de guvernământ de a pdsr-iza întreaga ţară". Dar chiar dacă nu sunt eu autorul, textul de mai sus este, integral, de o actualitate cruntă. S-a impus doar modificarea unui singur cuvânt în titlu. În rest, textul reflectă în proporţie de 200% ceea ce se întâmplă astăzi. În primul rând, protestul - chiar disperat, după natura tonului utilizat în textul declaraţiei politice - demonstrează că PDL nu a agreat derapajele de la democraţie ale guvernanţilor de atunci. Numai că toate faptele pe care PDL-ul din 2002 (ca şi PNL de fapt) le acuza atunci, au devenit de doi ani o practică curentă pentru PDL-ul de astăzi. Mai mult, derapajele de la democraţie ale PSD-ului primilor doi ani din mandatul 2000-2004 au fost cu mult întrecute, perfecţionate, ajungându-se astăzi la veritabile atentate la democraţie. Guvernanţii de acum două mandate nu şi-au permis să schimbe regulamentul Camerei Deputaţilor din două în două săptămâni pentru a anihila cu totul opoziţia şi pentru a transforma Camera Deputaţilor în Marea Adunare Naţională. Regulamentele Camerei nu erau încălcate în fiecare săptămână, iar Constituţia, bună-rea cum era, nu era încălcată sistematic, cum se întâmplă acum. Tot dintr-o declaraţie politică din "epocă" (27 aprilie 2004), aparţinând tot colegului nostru Ioan Oltean (să nu se înţeleagă că aş avea ceva împotriva domniei sale, dar actualitatea textelor mă obligă să apelez la ele) mai aflăm că "...reprezentanţii Partidului Democrat au insistat pentru introducerea în Constituţie a unor prevederi care să combată şi să sancţioneze traseismul politic şi migraţia politică a unor politicieni, fenomen ce a cunoscut o amploare deosebită după 2000". Care este situaţia astăzi: reprezentanţii Partidului Democrat Liberal tocmai au legalizat migraţia politică la nivel parlamentar. Pentru că în ceea ce priveşte migraţia politică a aleşilor locali, apelez tot la memoria stenogramei: "Partidul Democrat solicită adoptarea în regim de urgenţă a proiectului de lege cu privire la statutul aleşilor locali, prin care să fie sancţionată migraţia politică a aleşilor locali.(...) În cazul migraţiei politice a primarilor, se organizează noi alegeri, cu posibilitatea participării primarului care a migrat politic, dar în cazul în care nu câştigă din nou alegerile, primarul va suporta costul alegerilor." (Emil Boc, declaraţie politică din 30 martie 2004). Dacă inventariază cineva actualii primari ai PDL, va observa că 65% dintre ei provin din pepinierele PNL, PNŢCD, PSD şi ale altor formaţiuni politice. Se impune cu precădere o întrebare: când a fost corect PD? Atunci când cerea stoparea migraţiei politice şi propunea sancţiuni drastice pentru migratori, sau acum, când are la toate nivelele mai mulţi "stranieri" de cât a avut vreodată un partid politic din întreaga istorie a României? Când au fost liderii PD ipocriţi, în 2004, sau în toamna lui 2010, când - exemplul cel mai recent - au înregimentat peste noapte un primar PNL şi l-au aruncat în bătălia de la parţialele din colegiul nr.3 Haţeg/Hunedoara? Şi mai este o mare deosebire faţă de anii de la începutul noului mileniu: acum România, în acte, este stat component al Uniunii Europene. De facto, în numai doi ani de zile PDL ne-a dus însă cu 15-20 de ani înapoi în timp. Tot prin primăvara anului 2004, PD critica furibund o ordonanţă de urgenţă - autor, citez exact tot din colegul Ioan Oltean, "nu mai puţin cunoscutul filosof Marian Sârbu" - prin care se plafonau la 4,2 milioane lei (vechi) indemnizaţiile lunare pentru cei doi ani de concediu pentru creşterea copilului. Astăzi, "acelaşi gânditor" (citat din 2004) este prim aliat cu foştii săi critici şi a pus umărul la înjumătăţirea concediului pentru creşterea copilului. |



