Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 1, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.17/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 1, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 1, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.69 | Ioan Oltean - declaraţie politică având subiectul "Brâncuşi este viu doar la Paris?"; | ![]() |
||
|
"Brâncuşi este viu doar la Paris?" Ştim cu toţii cine a fost Constantin Brâncuşi. Ce nu ştim, sau, din păcate, ce am trecut ce vederea, este că zilele acestea s-au împlinit 135 de ani de la naşterea acestui "gigant" al culturii româneşti. Maestrul a văzut lumina zilei în februarie, pe 19, în legendara Hobiţă a Gorjului. Ca ardelean, şi pot spune, de când sunt deputat, ca bucureştean prin adopţie, admir şi eu nepreţuita operă a artistului, dar admir în egală măsură personalitatea sa de mare patriot şi român. Însă am fost destul de neplăcut surprins să observ că, ceea ce ar fi trebuit să fie o zi marcată cu putere în viaţa noastră cotidiană, de altfel plină de aşa zise "provocări", a trecut mult prea simplu şi fără să lase vreo urmă. Am uitat mult prea uşor tot ceea ce a însemnat Brâncuşi pentru noi, pentru fiecare, pentru cultura noastră pe care o clamăm acum europeană. Este adevărat, maestrul a trăit mult la Paris, locul unde artiştii autentici, care chiar aveau un mesaj de transmis omenirii, îşi găseau recunoaşterea. Dar nu mi se pare normal şi drept ca acolo, în capitala Franţei, să existe în anul 2011 mai multe preţioase urme lăsate de românul nostru celebru decât în România. Nu mi se pare corect ca cetăţeanul oarecare să afle la Paris că un român genial este creatorul "mesei tăcerii", că din mâna şi sufletul unui român sclipitor s-a născut "pasărea măiastră"! Lăsând la o parte spiritul mercantil, care izbucneşte uneori supărător, în chiar inima Parisului, la un pas de Primărie, orice trecător face cunoştinţă cu Brâncuşi, cu atelierul său minunat. Este adevărat, a fost reconstruit de două ori de către autorităţile franceze, dar este de apreciat cu atât mai mult gestul acestora, dar şi insistenţa lor în a promova cultura, valorile artistice în general. Atelierul propriu-zis este închis într-o cuşcă simbolică de sticlă, asemenea unui acvariu. Turiştii văd acolo aliniate perfect, într-o ordine desăvârşită, nişte unelte vii, care au amprenta maestrului, unelte ca acelea din gospodăriile ţăranilor din Gorj. Acolo este o părticică de Românie, iar prima impresie este de uimire, apoi inima tresare de emoţie. Aceasta vine din faptul că, vizitând acest atelier, ai impresia că din fiecare matriţă sau mulaj stă să apară din moment în moment o nouă formă, o nouă sculptură. Acolo, vizitatorul este vrăjit să se simtă contemporan cu "titanul". Impresia de fragilitate, de zvelt şi graţios te însoţeşte pe tot parcursul. Gândul zboară spre Coloană şi dintr-o dată te simţi mândru că ea e acolo, la tine acasă, dar parcă ţi-ai dori-o mai prezentă în viaţa ta. Din atelierul lui Brâncuşi şi până la cimitirul Montparnasse, unde artistul doarme simplu, la fel cum a trăit, în eternitate, nu este un drum lung. Surprinzător, dar şi acolo poţi constata că Brâncuşi este viu! În Bucureşti, sâmbătă, 19 februarie, anul 2011, Uniunea Scriitorilor a organizat un cerc uman în jurul Ateneului. Radio România a prezentat emisiuni despre acest subiect. Şi Google a marcat 135 de ani de la naşterea creatorului de cultură, printr-un logo special. Între timp, "coloana infinitului" este la locul ei, "crescând" pe verticală şi spunând, cui vrea şi are timp să o asculte, povestea ei despre un efort constructiv, pur şi rezistent, despre sensul existenţei umane şi aspiraţia spre lumină, spre raţiune. Marele artist spunea, cândva, nişte minunate cuvinte, referindu-se la lucrările sale: "(...) aş vrea ca... toată lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor ca ceva ce face parte din sufletul Naturii...". Închei acum cu o întrebare, la care nu aştept neapărat răspuns: oare Brâncuşi este viu doar la Paris? |



