Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 9, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.46/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 9, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 9, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.67 | Mircea Lubanovici - declaraţie politică: - "Ziua Mondială a Romilor, un motiv de recunoaştere a unei etnii unitare"; | ![]() |
||
|
"Ziua Mondială a Romilor, un motiv de recunoaştere a unei etnii unitare" Data de 8 aprilie este cunoscută pretutindeni ca fiind Ziua Mondială a Romilor, iar în acest sens merită menţionate câteva aspecte. Ziua Mondială a Romilor este organizată sub egida UNESCO şi se desfăşoară pe toate meridianele lumii. Este o realitate faptul că modul de viaţă al acestei etnii, cu tot ce implică el, este destul de puţin cunoscut de populaţia în mijlocul căreia trăieşte. De aceea, consider că este important să prezentăm caracteristicile care le-au asigurat unitatea de-a lungul timpului. Instituirea unei zile dedicate acestei etnii reprezintă, în opinia mea, o portiţă de bunăvoinţă spre cunoaşterea şi acceptarea romilor, spre adoptarea unei atitudini pozitive îndreptate spre această etnie. Ştim că de cele mai multe ori atitudinile xenofobe îi determină pe romi să trăiască marginalizaţi, dar încă sper că se va ţine tot mai mult cont de principiul egalităţii. Romii sunt deseori marginalizaţi de populaţia majoritară, acest fenomen fiind, din nefericire, consecinţa unui proces istoric de sute de ani. Etnia romă a suferit de-a lungul timpului numeroase greutăţi, a fost de multe ori desconsiderată şi privită într-un mod negativ de către societatea în mijlocul căreia se afla. Consider însă că societatea actuală poate avea maturitatea necesară pentru a nu face judecăţi bazate pe apartenenţa la o etnie sau un grup. Astfel, consider că niciun cetăţean român de etnie romă nu ar trebui să aibă parte de un tratament necorespunzător, ci să guste în fiecare zi din drepturile şi libertăţile democraţiei. Faptul că această etnie este defavorizată se observă adesea inclusiv la nivelul sistemului de învăţământ şi, din păcate, nu putem să nu observăm o implicare încă scăzută a autorităţilor în acest sens. Însă asigurarea unei educaţii de bază, implicarea copiilor de etnie romă în programele de şcolarizare, precum şi pregătirea acestora pentru viaţă, ar putea să reprezinte un răspuns viabil la derapajele acestora dincolo de limita legii, existente la ora actuală. Să nu uităm faptul că, în ciuda tuturor vicisitudinilor la care a fost supusă, etnia romă a furnizat culturii româneşti, de-a lungul anilor, numeroase valori spirituale şi materiale, în diverse domenii, de la cultură la ştiinţă şi tehnică. Iar aceste lucruri trebuie cunoscute de toţi cei care afişează atitudini nepotrivite faţă de membrii comunităţilor rome. De ce este atât de importantă Ziua Mondială a Romilor? Deoarece reprezintă un moment de referinţă pentru promovarea valorilor şi culturii unei etnii defavorizate. Este un moment în care trebuie să căutăm soluţii pentru îmbunătăţirea imaginii deficitare a romilor şi pentru recunoaşterea valorilor individuale ale acestora. |



