Sorin-Ioan Bumb
Sorin-Ioan Bumb

Sittings of the Chamber of Deputies of March 27, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.44/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 27, 2019

  1. Declaraţii şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.69 Sorin-Ioan Bumb - declaraţie politică cu titlul "Culmea statisticii la PSD - cum să fii mai bogat ca portughezii, când ai doar jumătate din banii lor";

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

"Culmea statisticii la PSD - cum să fii mai bogat ca portughezii, când ai doar jumătate din banii lor"

Ultimele postări ale PSD de pe reţelele de socializare i-ar fi făcut să pălească de ciudă şi invidie până şi pe responsabilii cu propaganda din Uniunea Sovietică. Aflăm deci, cu mândrie, la fel ca în vremea tovarăşului, că am devenit fruntaşi pe ramură şi România a depăşit la bogăţie Grecia şi Portugalia, având un PIB mai mare decât aceste ţări.

Interesant este însă că românii nu resimt, sub nicio formă, aceste măreţe realizări, ba, din contră, resimt tot mai mult creşterile de preţuri şi ratele tot mai dezavantajoase de schimb, în raport cu moneda europeană. Nici nu au cum să simtă românii altfel, pentru că realitatea este diferită, iar întreaga campanie de comunicare a PSD este doar propagandă ieftină, bazată pe manipulări de statistici. Astfel, deşi în termeni generali România are un PIB uşor superior acestor ţări europene, pentru simplu fapt că are o populaţie aproape dublă, PIB-ul pe cap de locuitor, care este adevăratul indicator al stării economice, este net inferior. Astfel, în România PIB-ul pe cap de locuitor este de 10.300 de euro, faţă de 19.600 de euro în Portugalia şi 17.200 de euro în Grecia.

La fel cum PSD ne spunea că aglomeraţia de pe şoselele României se datorează creşterii economice şi nu lipsei autostrăzilor, probabil acelaşi PSD ne va spune de acum încolo că trebuie să plătim mai mult la gaz sau curent pentru că suntem mai bogaţi decât grecii sau portughezii.

Trebuie sa fim însă de acord cu PSD când ne spune, de pe afişele preelectorale, că România merita mai mult. Aşa e! România merită justiţie adevărată, merită să fie condusă de oameni capabili. România merită să scape de PSD!