Ludovic Rákóczi
Ludovic Rákóczi

Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 1999

Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 1999

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.7 Rakoczi Ludovic - apel pentru "clarificarea situaţiei obiectelor de cult, care şi astăzi sunt în posesia statului";

Domnul Acsinte Gaspar:

................................................

Are cuvântul domnul deputat Ludovic Rákoczi Grupul parlamentar al U.D.M.R. Se pregăteşte doamna deputată Mitzura Arghezi, Grupul parlamentar al P.R.M.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Rákoczi Ludovic:

Mulţumesc, domnule vicepreşedinte,

Domnilor colegi,

Începând cu 1948, regimul comunist a iniţiat o amplă campanie menită să împingă bisericile în cea mai cruntă sărăcie pentru a face astfel imposibilă continuarea misiunii lor.

Astfel, s-a început prin deposedarea lor de pământuri, demolând numeroase alte imobile, ajungându-se până la jefuirea lor de obiecte de cult. Aceste obiecte, care au fost preluate sub diferite pretexte, care mai de care mai transparente, unele din ele au fost doar luate în custodie în scopul participării la expoziţii, existând şi contracte semnate de reprezentanţii statului. Acesta a fost, de exemplu, cazul potirului din secolul al XVI-lea al bisericii din Şimia, judeţul Bihor, împrumutat pentru o expoziţie pe o perioadă de 3 zile în anul 1971 şi care nu a fost restituit nici până în ziua de azi.

Dacă, începând cu 1996, Guvernul a soluţionat o parte din revendicările legitime ale bisericilor şi a contribuit la restituirea parţială a pământurilor, respectiv, prin diferite acte, a restituit şi câteva imobile, nici până în ziua de azi nu s-a întreprins nimic în ceea ce priveşte clarificarea situaţiei obiectelor de cult care de drept aparţin unor biserici, dar care şi astăzi sunt în posesia statului. Este important de subliniat chiar dacă acest lucru ar fi trebuit să fie ştiut de toţi cei responsabili, că aceste obiecte sunt roadele sudorii comunităţilor locale, ai căror membri au făcut mari sacrificii pentru a-şi împodobi lăcaşurile de cult şi pentru a-şi exprima în acest mod vizibil ataşamentul faţă de religia strămoşilor.

De aceea, trebuie să fie evident pentru orice om cu judecată că obiectele în cauză constituie proprietatea comunităţii care le-a produs şi, de asemenea, că ele reprezintă o imensă valoare spirituală pentru comunitate, lipsa lor fiind resimţită cu fiecare ocazie în care membrii comunităţii participă la serviciul divin şi, cu atât mai mult, cu ocazia marilor sărbători religioase. Capii bisericilor jefuite au apelat de multe ori la toate guvernele României de după Revoluţie, dar până azi apelurile lor au fost cuvinte strigate în deşert.

Folosindu-mă de faptul că în fruntea Guvernului României, cât şi a Ministerului Culturii stau azi oameni care şi-au făcut un crez politic din preceptele morale ale creştinităţii, care respectă atât legile ţării, cât şi poruncile divine, rog pe domnul prim-ministru Radu Vasile şi pe domnul ministru al culturii, Ion Caramitru, să facă posibil ca la acest penultim Crăciun al mileniului, fiecărui lăcaş de rugăciune să i se restituie obiectele de cult de care a fost văduvit atâta timp, astfel încât acea urare de "Crăciun fericit!" pe care o adresează ţării să fie umplută de conţinut pentru cei care au crezut şi încă mai cred în domniile lor.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulţumesc, domnule deputat.