Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Are cuvântul doamna deputat Mihaela Ionescu.

Se pregăteşte domnul deputat Cerchez Metin.

Doamna Mihaela Ionescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

Declaraţia mea se adresează domnului ministru Cozmâncă.

Se pare că s-au rezolvat toate problemele cetăţii lui Bucur, ciobanul iubitor de câini. Străzile au fost pavate, aleile dintre blocuri, aşijderea, gropile au fost astupate, transportul în comun merge fără greş, curăţenia oraşului este impecabilă, zăpada şi noroiul sunt numai amintiri, problemele comerţului stradal s-au rezolvat cu buldozerele care au distrus inclusiv trotuarele şi spaţiile verzi adiacente, lăsând pe micii comercianţi fără locuri de muncă, iar pe locuitorii blocurilor fără vreo altă sursă apropiată de pâine, apă minerală, lapte, produse care acum le pot găsi doar la cel puţin două-trei staţii de tramvai distanţă.

Cât despre descentralizarea responsabilităţilor, ea a devenit o realitate (oare?), iar primăriile de sector îşi pot gospodări zona sau măcar parcurile; traficul stradal a fost perfect sistematizat, evitându-se sensurile unice aberante, parcările sunt acum în număr satisfăcător, trotuarele sunt la nivel european, panourile publicitare funcţionează conform unui plan şi unei strategii care elimină arbitrarul şi posibilele fraude, liceele şi spaţiile au fost renovate şi consolidate. Ce-a mai rămas era doar o singură problemă: problema câinilor comunitari, care, ba sunt vagabonzi, ba sunt turbaţi, ba muşcă copiii de obraz şi, mai nou, sperie de moarte muncitoarele de la "Apaca" atunci când ies din schimbul doi.

Vrem să intrăm în Europa, dar să nu semănăm cu olandezii, care, în capitală, au pus la dispoziţia iubitorilor de câini un câmp aflat în cartierul rezidenţial, lângă Congresgebow, adică Sala Congreselor, chiar în spatele Ambasadei Române, teren unde sunt aduse patrupedele oraşului, de 3 ori pe zi, la aerisit, şi nu numai. Pe trotuare, din 10 în 10 metri, erau imprimate cu un semn alb de interzicere pentru căţeii care murdăresc trotuarele, căci aşa s-a făcut la olandezi educaţia, cu încetul, cu răbdare, cu înţelegere, atât faţă de animale, cât şi pentru stăpânii lor. În Olanda, ţara în care pământul a fost recuperat cu greu, prin îndiguiri, de la mare, există cimitir de câini. Dacă un câine rătăcit sau fără stăpân nimereşte pe linia de tramvai, acesta este tratat precum vaca sfântă în India. Se întrerupe circulaţia şi se goneşte câinele prin claxoane moderate. Nu se ba câinii cu ranga, nu se prind cu lasoul sau cu şbilţul, nu se omoară bestial cu injecţii, nu sunt împuşcaţi pe stradă. Nimeni nu se gândeşte la aşa ceva, şi cu atât mai puţin vreun primar.

În Franţa, o altă ţară alături de care am dori să fim consideraţi ca europeni şi nu hingheri, situaţia câinilor părăsiţi de stăpânii iresponsabili în preajma vacanţelor este larg mediatizată, iar patrupedele orfane sunt imediat prezentate spre adopţie în cadrul emisiunilor TV pentru iubitorii de animale sau pentru a fi preluate de organizaţiile de protecţia animalelor.

În Tel-Aviv şi Atena, numărul pisicilor comunitare este atât de mare, încât întrece pe cel al porumbeilor. Pe străzi, prin parcuri, prin scuaruri întâlneşti pisici dolofane şi frumoase care sunt considerate ca făcând parte din decor, ca şi porumbeii. La Atena, numărul câinilor fără stăpân este atât de mare, încât cei care ies prin parcuri să facă jogging pe înserat îşi iau cu ei un baston să se protejeze, la nevoie, dar nu să ucidă căţeii. Acolo toată lumea ştie că instinctul îl face pe câine să urmărească pe cel care fuge; nu pentru că ar fi rău sau pentru că ar vrea să-l muşte sau pentru că ar fi turbat, ci pentru că aşa este firea lui. Tocmai de aceea, câinele este un animal de pază, de protecţie, întrucât pune pe fugă pe răufăcători.

La Bucureşti, numărul câinilor de rasă a crescut extraordinar, aşa că, în fiecare maşină luxoasă, poţi vedea capul drăgălaş al celor mai scumpe rase. Se organizează expoziţii chinologice, se omologhează rase noi. Din păcate, nici un primar nu s-a gândit să ofere acestor animale locuri speciale, astfel încât acestea să nu murdărească parcurile şi trotuarele. Aceasta ar fi trebuit făcut, nu declanşarea unui pogrom faţă de această categorie minoritară, fără ajutor, fără grai, fără putere de apărare, faţă de aceşti câini comunitari, care au şi ei rolul lor compensator de stârpitori de şobolani, de curăţători naturali ai resturilor proteice din gunoaiele stradale care, altfel, ar produce, prin putrezire, molime.

Oare cine s-o fi făcut vinovat de stivele de gunoaie care împânzesc Bucureştiul? Aceşti câini care protejează blocurile, anunţă orice pătrundere de persoană străină în perimetrul lor şi nu cer decât un minim de hrană şi puţină apă, în lipsa cărora înceasrcă şi ei să te facă să înţelegi că le e foame şi sete. Soluţia este simplă: puţină milă şi atenţie faţă de aceşti bodyguarzi fără simbrie şi fără uniformă. Ei nu trebuie omorâţi, nu trebuie consieraţi şobolani. Ei sunt prietenii omului şi trebuie ocrotiţi.

Cine nu se ocupă de gropile din pavaj, de conceperea unui plan de scurtă şi lungă durată pentru organizarea activităţii primăriei capitalei, de îndeplinirea promisiunilor electorale, dar dovedeşte un fixism în gândire, cine nesocoteşte hotărârile unui consiliu municipal, al cărui membru sunt, şefi de comisii de specialitate, ei înşişi avocaţi, medici de renume, foşti militari, profesori universitari şi conducători de instituţii universitare, cadre inginereşti superioare, care, toţi, reprezintă voinţa unui electorat mult mai numeros decât al primarului general, cine minte cu nonşalanţă un grup de parlamentari, senatori şi deputaţi de Bucureşti, veniţi să-l întrebe dacă omorul continuă şi în timpul sfârşitului de săptămână, cine nesocoteşte ordinul prefectului, care reprezintă Guvernul, cine nu ştie că suntem în Săptămâna Luminată cine face toate acestea, nu poate şi nu trebuie să rămână primar, nici în Constanţa sa de baştină, nici în Bucureşti, care este capitală europeană!

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.