Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Dragoş Ujeniuc, va urma domnul Liviu Miroşeanu.

Domnii deputaţi: Ioan Munteanu, Florin Iordache, Ovidiu Ioan Silaghi, Dan Horaţiu Buzatu, Petre Ungureanu, Mircea Ciopraga, Emil Strungă, Cornel Popa, Ştefan Baban, Dumitru Avram, Mircea Ifrim şi Vlad Hogea au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Dragoş Ujeniuc:

"Papa ne-a unit şi după moarte!"

A trăit ca un părinte pentru noi şi a murit tot pentru noi. Ne-a acoperit cu dragostea lui şi ne-a oferit-o drept pildă. De altfel, întreaga lui viaţă de suveran pontif a fost o pildă a iubirii aproapelui.

Cu povara anilor şi a suferinţei a cutreierat lumea, rugându-se în biserici catolice şi ortodoxe, în moschei, în sinagogi şi temple, deopotrivă, arătându-ne astfel că Dumnezeu este unul singur, pentru toţi oamenii planetei, şi a plecat din viaţa vremelnică, străduindu-se să ne lase uniţi în faţa răului. A reuşit pentru o clipă. A fost clipa morţii lui, în care toţi oamenii, indiferent de religie, s-au întristat, arătând astfel că l-au iubit pe cel care a fost el însuşi simbolul iubirii.

El a plecat dintre noi, dar nu ne-a părăsit. Sunt convins că acolo sus, îşi continuă misiunea sfântă de a ne împăca cu Dumnezeu.

Fie-i ţărâna uşoară!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

România este cuprinsă de febra pregătirii momentului 13 aprilie 2005, când Parlamentul de la Bruxelles se va pronunţa asupra viitorului nostru european.

Nu mă voi referi decât la una din temele principale la care, încă, suntem corigenţi în faţa Europei şi anume, reforma în justiţie.

Au fost destui aceia care cântau prohodul reformei, atunci când la conducerea Ministerului Justiţiei a fost numit un reprezentant al societăţii civile, dar la fel de mulţi sunt aceia cuprinşi de frisoane atunci când au sesizat duritatea discretă cu care noul ministru al justiţiei a demarat lupta cu structurile şi mentalităţile care "stau de strajă" ca o stavilă la porţile intrării noastre în Uniunea Europeană.

Problema majoră nu priveşte pe judecători şi nici pe procurori, despre care eu, ca practician, pot afirma că îşi fac datoria în proporţie covârşitoare. Problema majoră priveşte, în schimb, pe responsabilii autorităţii judecătoreşti, mai precis pe mai marii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din Parchetul Naţional Anticorupţie. şi mai cu seamă, priveşte C.S.M.

Ne amintim, fără îndoială, ce atitudine de copil răsfăţat a avut conducerea Parchetului General atunci când ministrul justiţiei a cerut verificarea corectitudinii anchetei în cazul Ţiriac jr. Cu acel prilej, parchetul General a lansat zvonul-ameninţare, potrivit căruia circa 1000 de procurori vor demisiona. Numai că eu nu am auzit, măcar un procuror de la "şaibă", de la "talpă" să agreeze un asemenea gest de protest.

Ne amintim, de asemenea, reacţia conducerii PNA la raportul "Freedom House", de parcă pe domnul Amariei îl muşcase şarpele. În loc să primească semnalele din raport cu demnitate profesională, cu conştiinţa faptului că sunt multe de îndreptat în activitatea organismului pe care îl conduce, domnia sa califică raportul ca pe un document ce nu ar avea nici o legătură cu realitatea, întocmit de nişte incompetenţi.

Putem comenta cu uşurinţă că este vorba de reacţii care spun multe despre baricadele pe care le asaltează ministrul justiţiei. Mă îngrijorează însă, cu totul deosebit, modul în care Consiliul Superior al Magistraturii îşi intră în rol, precum şi tratamentul vădit ostil pe care îl aplică Monicăi Macovei. Aş remarca, înainte de toate, strădania Consiliului Superior al Magistraturii de a-i face cu "sâc" doamnei ministru, atitudine permisă de totala independenţă a acestui organ colectiv. O independenţă manifestată, până acum, doar prin dorinţa de a demonstra o superioritate orgolioasă şi, cred, greşit înţeleasă.

Care este rostul înfiinţării acestui organism diriguitor al Justiţiei şi care sunt dovezile până în prezent că îşi urmează rostul? Ca să înţelegem cât de responsabil se comportă CSM în purtarea destinelor justiţiei din România, am să vă amintesc modul de organizare a concursului de admitere în magistratură, recent încheiat. Este vorba de participarea a peste 800 de candidaţi şi despre rezultatul catastrofal care înseamnă reuşita unui singur candidat.

Din informaţiile culese de mine, vă pot spune că acest concurs a fost organizat parcă cu scopul de a demonstra incapacitatea absolută a candidaţilor şi nicidecum cu scopul de a da magistraturii gura de aer fără de care se sufocă.

Iată despre ce este vorba, în concret. Prima condiţie a înscrierii la concurs a fost aceea a vechimii de 5 ani în munci juridice. Apoi, candidatul trebuia să nu fie notat sub 5 la nici una din cele şase materii, iar media generală să fie 7.

Aflaţi, stimaţi colegi, că mulţi candidaţi au obţinut note de 8, 9 şi 10 la materiile de bază (drept penal, drept civil, drept procedural penal şi civil), iar la una din celelalte două materii, organizarea judecătorească şi drept comunitar, de o importanţă mult mai redusă pentru un magistrat începător, au primit note sub 5. De reţinut însă ca la aceste două materii s-au formulat subiecte din afara tematicii de examen.

Ce se poate înţelege din această situaţie aberantă, decât că este vorba fie de superficialitate crasă, fie de incompetenţă, fie de rea-credinţă?

Şi atunci, avem sau nu dreptul de a ne întreba cu îngrijorare, cum îşi face Consiliul Superior al Magistraturii datoria faţă de o justiţie pe care este chemată să o păstorească?

Mă întreb, pe bună dreptate, dacă CSM cunoaşte realitatea situaţiei de cadre din ţară. Am să vă aduc la cunoştinţă acum, în speranţa că va auzi şi CSM, situaţia din judeţul Giurgiu. La parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu funcţionează doar doi procurori din care unul este prim-procuror, fiind vacante 9 posturi. Unul dintre procurori participă zilnic la şedinţele de judecată de la judecătorie, în 3 complete. La parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu funcţionează doar 5 procurori din 11 posturi. În aceste condiţii, se mai poate vorbi de calitatea lucrărilor în parchete, de timp pentru pregătirea profesională sau pentru studierea atentă a dosarelor?

În acest mod se poate vorbi de reformă în justiţie? E timpul să vă treziţi, domnilor responsabili ai justiţiei române, să vă faceţi datori şi să lepădaţi piatra ridicată împotriva celor care vor cu adevărat reformă.

Şi nu pot încheia fără să vă mai prezint un exemplu elocvent al batjocurii faţă de legile acestei ţări. În art. 172 al 4 din Codul de procedură penală este prevăzut, în mod clar, dreptul persoanei arestate de a lua contact cu apărătorul, asigurându-i-se confidenţialitatea. În majoritatea locurilor de deţinere, acest drept este respectat.

Am constant însă, în calitate de avocat, că la arestul Direcţiei de Cercetări Penale a IGP - unul din cele mai vestite din ţară - legătura apărătorului cu arestatul se desfăşoară sub atenta supraveghere a unui "cadru" cu motivarea că "nu avem condiţiile materiale necesare". Să nu uităm că acest drept a fost instituit cu doi ani în urmă prin modificarea adusă atunci codului de procedură penală şi că încălcarea flagrantă a legii se derulează de atunci şi în prezent, când avem pretenţia să primim undă verde pentru intrarea în Europa.

V-am oferit doar câteva exemple din care se poate desprinde concluzia că avem multe şi multe de îndreptat în justiţie. Toate relele pleacă de la mentalităţile învechite, de la rutină şi superficialitate profesională. Cu toate aceste tare trebuie să ne luptăm şi nu este de admis că dificila misiune trebuie lăsată în seama câtorva persoane, în vreme ce multe altele se străduiesc discret, dar hotărât, să bată pasul pe loc.

În acest domeniu al justiţiei este clar că nu este permisă imixtiunea politicului, dar pentru reformarea justiţiei şi pentru lupta împotriva marii corupţii este nevoie de voinţă politică. Şi aceasta pentru că trecutul a demonstrat , fără putinţă de tăgadă, tocmai lipsa acestei voinţe politice.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.