|
Domnul Viorel Oancea: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Domnul senator Ion Iliescu nu are ce căuta cu creionul roşu pe Proclamaţia de la Timişoara". Vizita domnului Ion Iliescu în judeţul Timiş, pentru a-l susţine pe vestitul Ilie Sârbu, nu s-a limitat doar la problemele interne ale PSD, ci domnia sa a început să bată câmpii, nu despre cum a luptat prin toate mijloacele pentru ca Proclamaţia de la Timişoara să nu fie cunoscută, ci - stupoarea noastră - se erijează într-o persoană care ar fi contribuit la formularea şi conţinutul ei. În realitate, Proclamaţia de la Timişoara este primul program politic doctrinar coerent, care punea bazele unei societăţi democratice în România, şi elimina structurile securisto-comuniste, prin art.8, punct ce îi provoacă domnului Iliescu alergii, întrucât acesta neagă orice merit al domniei sale din tinereţea comsomolist-utecistă şi cea de activist PCR. Mai revoltător este faptul că domnia sa rămâne la ideile prin care aparatul de dezinformare al Securităţii, care în anii 90 făcea vâlvă, denatura pct.11 al Proclamaţiei, considerând că Societatea Timişoara ar dori dezmembrarea României. Aş vrea să vă dau citire acestui punct 11, la care domnul Iliescu făcea tot mereu frisoane. Art.11: "Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative. S-a şi propus experimentarea în judeţul Timiş a unui model de economie de piaţă, pornind de la capacităţile sale puternice şi de la competenţa specialiştilor de care dispune". Faptul că şi acum susţine aceleaşi argumente, dovedeşte că a rămas cu mentalitate şi apucături ale tinereţii şi maturităţii din perioada când avea 45 ani, şi, mai rău, că nu se poate debarasa de ele. Personal, am participat la Revoluţia de la Timişoara, din Decembrie'89. Am militat pentru idealurile ei; am vorbit din balconul Operei despre necesitatea ca armata să fie alături de Revoluţie; sunt membru fondator al Societăţii Timişoara; cunosc proclamaţia de la Timişoara şi pe cei care au redactat acest prim document închegat al Revoluţiei. De aceea, simt nevoia să iau atitudine şi să protestez atunci când domnul senator Ion Iliescu îşi permite să umble cu creionul roşu şi să-şi aroge merite pe care, în nici un caz, nu le are. Mulţumesc.
|