|
Doamna Manuela Mitrea: Mulţumesc. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "De ce ne trebuie vot uninominal". Puterea unei ţări şi bunăstarea cetăţenilor acesteia este dată de o combinaţie între o economie puternică şi un sistem politic decent. Sistemul politic decent presupune un sistem bazat pe alegeri libere a unor reprezentanţi în Parlament, acest tip de sistem politic fiind capabil să răspundă nevoilor cetăţenilor. Ţările care sunt socotite puternice au un sistem economic de tip capitalist şi un sistem politic de tip democratic. De cele mai multe ori, sistemul actual este menţinut în funcţie numai de către tradiţie şi de faptul că a dat rezultate mulţumitoare. Începând din 1990 până în prezent, indiferent de apartenenţa la un partid sau altul, oamenii politici s-au îndepărtat mult prea des de interesul populaţiei. Alegătorul român are azi o mare problemă: nu a putut alege ce ar fi vrut din oferta electorală, dacă îi place un candidat, se teme să-i dea votul, deoarece, alături de el, pe aceeaşi listă, îi votează şi pe alţii, de care nici nu vrea să audă; dacă îi place programul politic al unui partid, îl votează degeaba, pentru că oamenii pe care îi ajută astfel să intre în Parlament trec la alte partide, dar rămân parlamentari, iar programul politic pe care l-a votat alegătorul rămâne fără susţinere. Deci, ce votează românii: oameni, partide sau programe politice? În 15 ani de istorie postdecembristă, au ieşit la iveală de nenumărate ori deficienţele sistemului de vot proporţional, adică, cel pe liste. Spiritul de clan, legătura slabă cu electoratul, dependenţa de conducerea partidelor în alcătuirea listelor, ascunderea politicienilor slabi în spatele unor nume de valoare care trag lista după ele, toate acestea au adus critici puternice actualului sistem electoral. La un vot pe liste se elimină şi competiţia internă în partid şi scade posibilitatea de afirmare a politicienilor cu vocaţie. Ei sunt deseori acoperiţi de cei care au putere financiară mai mare şi care cotizează mai mult la partid, asigurându-şi astfel locul în Parlament fără a avea veleităţi de politician. Ca să fii parlamentar în România de azi îţi trebuie bani şi notorietate să apari la festivaluri, pe stadioane sau la diverse emisiuni de divertisment. Nu aceştia trebuie să fie adevăraţii reprezentanţi ai cetăţenilor României! Pot fi oare preocupaţi de agenda politică, de interesele cetăţenilor? Ştiu aceşti parlamentari care, ce-i drept, au bani, care este rolul legislativului? Prin votul uninominal vom da astfel o lovitură mortală clientelismului de partid, nepotismului. În Parlament trebuie să ajungă oameni pregătiţi, parlamentari rodaţi mai întâi, eventual, în administraţia publică locală, oameni care cunosc, studiază, îi interesează nevoia cetăţeanului. Votul uninominal ara avantajul că cetăţeanul cunoaşte direct pe candidat. Nu o anumită carismă prinde într-un anumit context trebuie să primeze, ci pregătirea necesară pentru un mandat de parlamentar. Cine vrea să devină parlamentar al unei Românii europene trebuie să îşi creeze o imagine publică impecabilă ca alegătorii să aibă încredere în el, să lupte pentru interesele celor pe care îi reprezintă, iar oamenii să aibă posibilitatea să aleagă în cunoştinţă de cauză. Votul uninominal poate schimba toate acestea. Astfel, baza democraţiei noastre ar căpăta coerenţă. Ar fi reforma manierei de a face politică, a politicienilor înşişi, dar şi a mentalităţii electoratului care ar avea şansa unui contact direct cu potenţialii candidaţi. Românul care va vota va alege oameni, nu liste, va putea trage la răspundere pe cel ales, va avea puterea. Sistemul actual este perdant pentru alegători, pentru România. El trebuie schimbat. Votul uninominal este o măsură justă, în vederea responsabilizării clasei politice în România. A sosit momentul ca politicienii să ţină seama cu adevărat de voinţa şi interesele românilor. A sosit momentul votului uninominal. Vă mulţumesc.
|