Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar conservator, doamna deputat Graţiela Iordache.

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Vă mulţumesc.

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi aş dori să se refere la privatizarea pe piaţa de capital şi se intitulează "Privatizarea pe piaţa de capital, între sublim şi ridicol".

De 13 ani, în România s-a privatizat mult, spun unii; puţin, spun alţii. Şi toţi au dreptate.

Mult - ca număr de companii, i.a.s.-uri şi agromec-uri la grămadă; puţin - când este vorba de procentul total din avuţia naţională. Mult, sau puţin, constanta procesului de privatizare a fost lipsa de transparenţă şi, de aceea, piaţa de capital a fost evitată cu obstinaţie. Inutil să mai pledăm pentru nevoia de transparenţă a acestui proces, în contextul în care vorbim - şi doar vorbim, domnilor! - de combaterea fenomenului de corupţie.

Ce trebuie subliniat este faptul că singura metodă de privatizare cu adevărat transparentă - cea care oferă acces la acest proces tuturor investitorilor - o reprezintă piaţa de capital.

În România, procesul de privatizare a fost făcut demult, de multe ori ca un scop în sine, deşi nu trebuie să reprezinte aşa. Capitalul străin a fost favorizat în raport cu capitalul autohton. Întrucât acumularea de capital la nivel intern era iniţial redusă, primele procese de privatizare au fost destinate aproape în exclusivitate capitalului străin. După 15 ani de tranziţie, condiţiile sunt radical schimbate şi, cu toate acestea, strategiile de privatizare ale companiilor româneşti interzic accesul capitalului autohton la derularea proceselor de privatizare. Persistenţa acestei situaţii este cu atât mai greu de înţeles cu cât în ultima perioadă se vorbeşte despre vânzarea de pachete de acţiuni la companii foarte importante din economia naţională, care ar trebui oferite cu preponderenţă cetăţenilor români.

Ca să facem o mică diferenţă, în anul 2004, Polonia a început privatizarea celei mai mari bănci prin derularea unei oferte publice iniţiale pe piaţa de capital locală. Peste o sută de mii de polonezi au subscris în cadrul ofertei suma oferită de aceştia depăşind de câteva ori valoarea pachetului de acţiuni vândut de stat. Deci, privatizarea pe piaţa de capital nu înseamnă numai transparenţă; înseamnă şi eficienţă, şi randament, şi profitabilitate.

România şi-a dezvoltat, în fine, instituţiile şi mecanismele care să permită derularea unor procese de privatizare transparente şi de amploare. Finanţarea prin mecanismele pieţei de capital reprezintă o şansă în plus pentru companiile româneşti.

Anul 2005 a adus modificări importante în sistemul financiar din România. Reducerea inflaţiei a permis aşezarea dobânzilor pe o tendinţă descendentă, în paralel cu schimbarea strategiei de politică monetară a Băncii Centrale.

Pe termen mediu şi lung, reducerea dobânzilor ar putea avea efecte nedorite asupra tendinţei spre economisire a populaţiei, dar ar putea reprezenta şi o oportunitate de modificare a structurilor de active financiare ale populaţiei.

Are România, în acest context, nevoie de transparenţă în procesul de privatizare? Are nevoie de o piaţă de capital puternică şi de un comportament investiţional european al cetăţenilor săi? Răspunsul este fără îndoială afirmativ! Pentru ca lucrurile să evolueze în direcţia dorită, este însă foarte important să se treacă de la nivelul declaraţiilor de bune intenţii la măsuri concrete. Vânzarea prin ofertă publică iniţială primară pe piaţa de capital a unor pachete importante de acţiuni, ale Romtelecom, ale BCR, ale CEC, care să poată fi achiziţionate şi de cetăţenii români, ar fi un pas uriaş, care ar apropia piaţa financiară din România de cea din ţările Uniunii Europene.

Până atunci, privatizarea pe piaţa de capital se află între sublimul declaraţiilor şi ridicolul realităţilor, care ne arată că singurele companii privatizate pe piaţa de capital au fost agromecurile. Până când situaţia nu se schimbă, până când promisiunile nu se transformă în fapte, nu ne rămâne decât să ne punem o singură întrebare retorică: cui îi este frică de piaţa de capital, domnilor, şi de ce?

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat.