Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Niculae Mircovici.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Niculae Mircovici:

«Centenarul primului zbor cu "Vuia I"»

Mulţumesc doamna preşedinte.

Distinse doamne şi stimaţi colegi,

Astăzi am onoarea, dar şi marea bucurie, de a realiza, la modul simbolic, ceea ce acum o sută de ani s-a realizat faptic, o înălţare deasupra declaraţiilor şi atitudinilor politice, din păcate de multe ori nefericite, făcute la tribuna forului legislativ şi de a evoca una din realizările de primă dimensiune ale românilor şi României.

Din satul bănăţean Surducu Mic, pleca la început de secol, spre inima ştiinţei din acea perioadă, Traian Vuia, politehnist budepestan şi apoi doctor în drept, care pe 18 martie, la Montesson, în Franţa, înălţându-se cu un aparat mai greu decât aerul şi zburând pe distanţa de doisprezece metri, numai cu mijloacele aflate la bord şi-a asigurat lui nemurirea, iar naţiei sale pionieratul în industria aeronautică.

"Povesteşte prietenilor de acasă ceea ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu mai greu decât aerul" îi spunea Vuia la acea dată memorabilă, prietenului său, profesorul Constantin Nedelcu.

Vuia a făcut o lume întreagă să amuţească, iar Academia Franceză de Ştiinţe, care îi respinsese calculele, să se recunoască învinsă.

"Vuia I", supranumit "Liliacul", primul avion monoplan, primul aparat care s-a ridicat la un metru de sol, format din ţevi de oţel şi aripi din pânză de in impermeabilă, echipat cu o elice şi un motor cu anhidridă carbonică, având un tren de aterizare prevăzut cu roţi pneumatice a lăsat în urmă concepţiile de până atunci care apelau la tragerea aparatelor de zbor prin zmei, cu autoambarcaţiuni, pe şine sau planuri înclinate.

Soluţia savantului român a schimbat cursul aeronauticii mondiale. Direcţia de evoluţie propusă şi demonstrată practic de Traian Vuia a fost adoptată şi de ceilalţi pionieri ai aviaţiei aflaţi în Franţa în acea perioadă, martori oculari ai experimentelor şi zborurilor sale.

În 1907, Vuia a creat Vuia II, capabil să se ridice la cinci metri şi să parcurgă în zbor şaptezeci de metri.

Continuându-şi preocupările în domeniul zborului mecanic, între 1918 şi 1921 ilustrul bănăţean a conceput şi construit două tipuri de elicoptere experimentale, iar în 1925 a realizat un generator cu abur original, cu combustie internă şi ardere catalitică.

Îmbogăţind cu aparatul său "Vuia I", Muzeul Aerului din Paris, aparat a cărui copie se află la Muzeul Militar Naţional din Bucureşti, ilustrul timişan priveşte cu înţelegere la noi, cei care am dat numele său unei universităţi politehnice, unor străzi şi unei comune de care aparţine satul în care s-a născut, şi în care am lăsat un pietroi, pe care doar localnicii îl recunosc, pe locul unde s-a situat casa sa părintească.

Din locul în care Vuia , Vlaicu şi Coandă ne-au înălţat apărem şi mai pigmei, noi, cei de astăzi, care nu vedem decât conturi bancare, averi adunate cu japca, revendicări până la a en-şpea generaţie, titluri de luptători anticomunişti de deportaţi şi revoluţionari, toate aducătoare de recompense materiale, dar şi devoratoare ale capitolelor de pensii, sănătate, învăţământ, cercetare, apărare, ordine publică, cultură din amărâtul nostru buget.

Privind, de acolo de sus, intoleranţa şi spiritul revendicativ care ne macină, Marele Om, care a fost Traian Vuia, nu face decât să ne reconfirme ceea ce un alt ilustru român din San Diego, California, George Emil Palade, singurul concetăţean laureat al Premiului Nobel ne învăţa după 1989 : "Şansa României actuale este îndeplinirea a trei deziderate: toleranţă, toleranţă, toleranţă".

Din păcate, mass media noastră nu a preluat aceste învăţăminte, însuşindu-şi din America doar expresia " Câinele de pază al democraţiei ". Nu a observat însă că în America animalele de acest gen mănâncă o mâncare specifică lor chappy, pe când la noi simbolul cu care se apreciază cel mai bine câinele este ciolanul.

Dacă noi, hulita clasă politică, nu suntem în stare de mai mult, oare câţi centimetri pătraţi va dedica presa centenarului unuia dintre cele mai importante evenimente din istoria umanităţii ? Va reuşi să se apropie măcar de hectarele de pădure tăiate pentru a produce hârtia pe care să se descrie cu lux de amănunte feericele episoade de telenovelele politice şi anticorupţie?

Ca deputat de Timiş, român de etnie bulgară, din Grupul Parlamentar al minorităţilor naţionale, îi mulţumesc lui Dumnezeu şi electoratului că mi-a dat posibilitatea să evoc în Camera Deputaţilor din Parlamentul României ilustra faptă a celui care ne-a aşezat pe noi, românii, pe locul pe care din nefericire nu am fost în stare să rămânem.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.