Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Ştefan Baban.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, doamna preşedintă.

Doamna preşedintă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Moldova - ţinut al nimănui"

La sfârşitul lunii aprilie a.c. parlamentarii dar şi oficialităţile locale din judeţele Moldovei au participat la o masă rotundă privind dezvoltarea economică a acestei regiuni. S-a discutat mult, dezbaterile au fost aprinse, pentru că influenţa politică şi-a pus amprenta, patosul şi orgoliile făcând uneori loc viziunii de ansamblu şi mai ales raţiunii. În final, cu toţii, indiferent de doctrina politică şi mai ales de convingerile politice, am ajuns la trista concluzie că Moldova a fost, este şi va rămâne o regiune cu un nivel slab de dezvoltare economică.

Atât în anii socialismului, cât şi ai perioadei de tranziţie, indiferent cine a fost la putere a urmărit dezvoltarea industrială şi financiară, economică în ansamblu a celorlalte regiuni istorice şi, în special, a Banatului şi Transilvaniei. Veţi spune poate că şi influenţa Vestului a fost mult mai puternică aici decât în alte părţi ale ţării, că ele au dispus şi de resurse dar şi de alte mentalităţi, dar trebuie să fim cinstiţi şi să recunoaştem că încă din perioada timpurie a socialismului, pentru a demonstra superioritatea acestei orânduiri, dar şi pentru a potoli nemulţumirile cetăţenilor, investiţiile au fost duble sau chiar triple faţă de celelalte zone din România.

Moldova, în schimb, a fost o regiune vitregită din cele mai vechi timpuri. Primul ţinut al ţării aflat în faţa hoardelor de turci şi tătari, primul ţinut în faţa ciumei, primul ţinut în faţa fraţilor şi prietenilor ruşi, dar periculoşi. Această străveche zonă a României a fost dintotdeauna vitregită sau chiar uitată în planurile de dezvoltare, modernizare şi eficientizare economică. Nici un guvern, nici un conducător, oricât de tiranic şi despotic ar fi fost, sau incult, nu s-a hazardat să dezvolte o industrie care să devină vulnerabilă în orice moment sau o agricultură modernă care să aţintească privirile altora asupra acestor pământuri.

Ce a fost până în 1989, a fost şi nu putem schimba, pentru că am fost doar pioni pe tabla de şah a marilor puteri mondiale. În schimb, odată cu Revoluţia (dacă într-adevăr asta a fost) cetăţenii acestei zone au sperat că viaţa lor va deveni puţin mai bună. Doar atât au sperat: puţin... Dezamăgirea a fost crâncenă: perioada de tranziţie, care nu se ştie cât va mai dura, nu a făcut altceva decât să ducă la închiderea coloşilor industriali, care nu aveau nici o credibilitate şi funcţionalitate nici înainte de 1989, darămite în economia de piaţă, la practicarea unei agriculturi rudimentare, la descoperirea unui adevărat paradis al industriei textile (confecţiilor) cu mână de lucru ieftină, calificată şi supusă şi în special, trist, la o migraţiune a forţei de muncă către străinătate, pentru că indiferent cât de greu le-ar fi, tot mai bine este decât în ţară.

Indiferent de guvernele care s-au succedat la conducerea ţării, nimic şi nimeni nu a contribuit la dezvoltarea Moldovei. Ba din contră, pentru că au votat altfel decât restul ţării, cetăţenii acestei zone au fost sancţionaţi drastic.

Industria confecţiilor, în special cea italiană a înflorit pe acest pământ. Sărăcia a făcut ca forţa de muncă ce era calificată să se mulţumească cu un salariu minim pe economie pentru oraşe, cu foarte puţin în esenţă faţă de celelalte zone. Despre altfel de industrie nu poate fi vorba. Agricultura, prestări servicii, sănătate, învăţământ, toate sunt la un nivel minim, mediocru pentru multe judeţe, excepţie făcând cele care dintotdeauna au fost considerate de importanţă strategică sau care din cele mai vechi timpuri au adus o zestre istorică. Infrastructura la pământ, nivelul de cultură şi civilizaţiei foarte slab, excepţie făcând judeţul Iaşi, vechiul centru cultural şi istoric, şi încă alte două. Dacă e să ne referim la spaţiul rural, şi începem să colindăm la pas satele Moldovei, descoperim locuri, idei, mod de trai şi mentalităţi la nivelul secolului XX. Trist, dar adevărat. Şi cu aceste perspective vrem să facem parte din marea familie europeană.

Nu e de mirare că puţini dintre cei plecaţi să înveţe sau să muncească în străinătate se mai întorc acasă. La ce să se întoarcă? La sărăcie, necazuri şi indolenţă? Nici într-un caz!

De peste 16 ani nimeni nu se gândeşte la aceşti oameni decât în timpul campaniei electorale. De exemplu, actualii guvernanţi au promis un program special de dezvoltare a Moldovei, în special pentru judeţele Botoşani şi Vaslui, cu investiţii în domenii de strictă necesitate, în infrastructură etc. Nici după aproape doi ani de la câştigarea alegerilor, culoarea portocalie nu a ridicat un deget pentru a-şi onora măcar un sfert din promisiunile electorale, mulţi dintre oamenii politici ai acestei alianţe recunoscând că de fapt nu se poate face prea mult din cauza condiţiilor impuse de Uniunea Europeană (iarăşi acelaşi motiv), sau a decalajelor imense existente faţă de celelalte zone. Nici măcar o autostradă nu va străbate Moldova, pentru că din punct de vedere economic nu prezintă nici o importanţă. Dar din punct de vedere turistic, agrar?

Domnilor colegi,

Deşi sunt oameni muncitori, ospitalieri şi molcomi, moldovenii sunt îngrădiţi din cele mai vechi timpuri. Fără a-şi putea asigura un trai decent, au luat calea pribegiei, ca în timpuri imemoriale, lăsând în urmă jale, dor şi suferinţă, iar mulţi dintre ei, copii care, nesuportând despărţirea de părinţi, ajung să-şi pună capăt zilelor chiar de la 10-13 ani.

Nu există nimic în lume care să-ţi umple sufletul de bucurie decât dragostea pentru ţară şi pentru cei apropiaţi sufletului. Dar această dragoste nu ţine loc nici de foame, nici de bani şi nici de o viaţă decentă.

Oare mai pot spera moldovenii noştri, că după atâtea secole de amar şi obidă, va mai apărea soarele şi pe cerul lor?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.