Andrian-Sirojea Mihei
Andrian-Sirojea Mihei

Sittings of the Chamber of Deputies of March 27, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.41/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 27, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.7 Andrian-Sirojea Mihei - declaraţie politică intitulată "Codrul, frate cu românul?";

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului Partidului Naţional Liberal au depus în scris declaraţiile politice domnii deputaţi: Gheorghe Dragomir, Mihai Sandu Capră, Rareş Mănescu, Relu Fenechiu, Marin Almăjanu, Horea Uioreanu, Andrei Dominic Gerea, Ion Luchian, Adrian Semcu, Ioan Hoban, Emilian Frâncu, Mihăiţă Calimente, Grigore Crăciunescu, Valeriu Gheorghe.

Domnul Andrian Mihei, dacă este. Poftiţi, s-o prezentaţi personal, declaraţia dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Cum dă o ploaie mai serioasă, cum încep să curgă ştirile catastrofale: gospodării luate de ape, dealuri care încep să o ia vale, munţi care se prăvălesc.

Inundaţiile, an de an, parcă au intrat în cotidian.

Oare nu avem nimic să ne reproşăm?

Stimaţi colegi,

Stimaţi concetăţeni,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Codrul, frate cu românul?"

În perioada 15 martie - 15 aprilie, se sărbătoreşte "Luna Pădurii". Această sărbătoare a avut loc, pentru prima data, acum 54 de ani, în anul 1953, când s-a stabilit, prin lege, realizarea anuală a unor acţiuni cu caracter educativ, pe linie silvică. Ce lege mai avem acum care să prevadă acest lucru? Ce lege avem pentru protejarea sau extinderea pădurilor?

Despre copaci se spune că primul lor produs nu este lemnul, ci mai degrabă sunt solul, apa, oxigenul şi fondul genetic. Pădurea este unul dintre cei mai importanţi factori stabilizatori ai mediului înconjurător, ea asigurând conservarea resurselor de apă, fiind un veritabil producător de lemn, fabrică de oxigen, rezervor de apă, protector al solului, al culturilor agricole şi al aşezărilor omeneşti, contribuind la reducerea evaporaţiei, creşterea umidităţii atmosferei, ameliorarea factorilor climatici, micşorarea intensităţii vânturilor, menţinerea echilibrului hidrologic şi diminuarea radiaţiilor şi a temperaturilor extreme.

Pădurea are un rol deosebit în reglarea apei din precipitaţii, în atenuarea variaţiilor de debit, în asigurarea unor scurgeri permanente şi echilibrate de apă limpede, în protejarea solului împotriva proceselor de degradare provocate de ploile torenţiale, iar pentru aşezările urbane, împreună cu celelalte spaţii verzi, constituie veritabile uzine de echilibru ecologic şi sănătate. În jurul zonelor industriale, pădurile contribuie la purificarea aerului prin dispersarea poluanţilor, reţinerea pulberilor, oprirea propagării substanţelor nocive şi atenuarea zgomotelor.

Din păcate, de câte ori sunt alegeri îi auzim pe conducătorii noştri promiţând cum vor face şi vor drege pentru a planta perdele forestiere care să protejeze oraşele, zonele industriale etc., însă odată aleşi, aceste promisiuni sunt uitate şi iată, au trecut 17 ani de când pădurile din România sunt tăiate masiv, haotic şi necontrolat, 17 ani în care, dacă ar fi fost plantaţi copaci care să constituie respectivele perdele, acum deja acţiunile lor ar fi fost resimţite în marile aglomerări urbane şi nu numai.

Exploatarea iraţională a pădurilor de pe glob, restrângerea continuă a suprafeţelor împădurite pun în pericol viitorul omenirii. Anual, pe glob, sunt distruse 5 până la 10 milioane de hectare de pădure şi se pierd prin deşertificare 6 milioane de hectare de terenuri agricole. În România, pădurile, trecând prin diverse transformări de suprafaţă, structură şi formă de proprietate, au ajuns acum să constituie doar 27% din suprafaţa ţării, faţă de cei peste 60% pe care îi reprezentau anterior. Pădurile româneşti, care au fost de-a lungul timpului cântate de poeţi, păstrătoare şi salvatoare ale fiinţei noastre naţionale, au fost timp de 17 ani jefuite sub privirile noastre impasibile. Până la urmă, tot acest dezastru provocat constituie în sine un atentat nu doar la la viaţa pădurilor, ci chiar la viaţa poporului nostru, iar pe plan global, România nefiind un caz singular la viaţa omenirii. Eminescu spunea: "Împărat slăvit e codrul, neamuri mii îi cresc sub poale, toate înflorind din mila codrului Măriei sale", surprinzând foarte concis rolul şi importanţa pădurilor.

Este evident că lipsa acţiunilor energice pentru a stopa distrugerea pădurilor şi, cu atât mai mult, lipsa acţiunilor de conservare şi extindere a fondului forestier au un impact negativ deosebit asupra schimbărilor climatice, regionale şi globale, cu care, iată, ne confruntăm tot mai mult.

Sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră s-a bucurat inspirând aerul curat şi răcoros al pădurilor şi s-a simţit încărcat şi relaxat după o plimbare prin pădure. Vă întreb: Ce se face pentru a se conştientiza populaţia asupra riscurilor pe care ni le asumăm nerespectând pădurea? Ce s-a făcut chiar şi pentru a se populariza această sărbătoare? Când se va realiza, la nivelul ministerului, faptul că este imperios necesară o campanie de promovare a importanţei pădurii, de prezentare a stării grave în care ne aflăm acum, după distrugerea nesăbuită a pădurilor şi de expunere a măsurilor ce se impun, de la nivel de individ, până la nivel de strategie naţională - dacă aceasta există?

Fiecare cetăţean trebuie să înţeleagă faptul că distrugerea abuzivă a pădurilor, neluarea de măsuri pentru sădirea de noi copaci şi de protejare a fondului forestier existent în acest moment nu duce doar la dispariţia pădurilor sau a unor anumite specii de copaci, ci, prin nepăsare şi uneori ignoranţă, toate acestea pot conduce la dispariţia unei alte specii - omul!

Vă mulţumesc.