Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

De la acelaşi grup parlamentar, domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

Nu mai este în sală.

Atunci domnul deputat Culiţă Tărâţă.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Culiţă Tărâţă:

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

De cum deschide uşa cabinetului său, fiecare nou ministru al învăţământului îşi începe mandatul cu acelaşi banal şi plictisitor discurs - reforma în şcoli.

Deşi am auzit de atâtea ori acest slogan, nici astăzi nu ştim dacă reforma atât de vânturată, înseamnă un învăţământ general obligatoriu, în care să fie cuprinşi toţi copiii de vârstă şcolară, dar mai cu seamă un învăţământ care să lumineze milioane de minţi, să formeze conştiinţe înalte şi să pregătească temeinic schimbul de mâine al societăţii.

Cel mai vizibil şi scandalos rezultat al reformei şcolare din ultimii 19 ani este acela că elevii învaţă cu profesori la catedră - unii din ei suplinitori sau pensionari - şi cu bodyguarzi la uşă.

De fapt, şcoala, ca şi alte domenii, urmează întocmai cursul vieţii politice a ţării. De când am devenit stat de drept, stat democratic şi membru al Uniunii Europene, toţi demnitarii noştri, politicienii puterii şi ai opoziţiei, marii afacerişti şi odraslele acestora sunt însoţiţi de bodyguarzi ca de propria umbră. Nici măcar demnitarii comunişti, care pretindeau că sunt emanaţii maselor, nu umblau fără securişti după ei.

De la Alexandru Ioan Cuza, domnitorul sub sceptrul căruia s-a înfăptuit Unirea Principatelor în urmă cu 150 de ani, niciun alt conducător n-a mai umblat singur pe străzile Capitalei sau ale altor aşezări. Cum s-a născut o asemenea situaţie periculoasă, care pare să continue încordarea, teama şi nesiguranţa din vremurile apăsătoare ale războiului?

Există destule explicaţii, dar - din păcate - puţine măsuri pentru eradicarea sa. Violenţa, care începe cu insulte în familie şi se încheie cu acte de terorism de dimensiunile celui de la New-York, în urmă cu câţiva ani, este astăzi un fenomen universal. Ea bântuie Planeta, de la un cap la altul, manifestându-se în cele mai diferite moduri şi de multe ori cu consecinţe îngrozitoare. Violenţa este practic rezultatul final al multor acţiuni ilegale: speculă, înşelătorie, furt, trafic de droguri şi de persoane, furtul de autoturisme, jefuirea unor instituţii care vehiculează sau tezaurizează bani şi alte valori, acţiuni de recuperare, precum şi corupţia generalizată, de la mediile interlope, la cele politice.

Elementele care au determinat apariţia unor asemenea cauze care favorizează violenţa sunt aceleaşi pretutindeni: stresul, frustrarea profesională, socială sau politică, sărăcia, singurătatea, dezbinarea familiei, pierderea credinţei, influenţele tot mai puternice pe care lumea interlopă le exercită asupra societăţii.

Nimeni nu înţelege de ce învăţământul din ţara noastră, dar şi din alte state ale lumii, a devenit ţinta predilectă a atâtor acţiuni de violenţă. Ne întrebăm mereu, fără să ne putem răspunde, cum de pătrund în şcoli tot felul de dezaxaţi, de traficanţi de droguri ori criminali? Cui vor să vândă toţi aceşti nelegiuiţi droguri? Unor copii care n-au doi lei în buzunar ca să-şi cumpere un sandvici? Este grav!

Grav este faptul că de la an la an violenţa în şcolile din ţara noastră ia amploare. În luna trecută am avut câteva scandaluri şi bătăi care confirmă această tristă realitate. Se pare că paza de care dispune fiecare şcoală este palidă şi ineficientă. Mai de fiecare dată, poliţia soseşte după consumarea conflictelor şi este pusă sub presiunea fie a părinţilor, care îşi apără copiii scandalagii, fie a celeilalte părţi, care cere pedepse grave pentru bătăuşi.

Unele şcoli dispun de camere video, de instalaţii de alarmare a poliţiei. Inspectoratele şcolare au propus măsura prin care se interzice elevilor să părăsească şcoala în timpul cursurilor. Toate, însă, se dovedesc ineficiente.

Atâta vreme cât educaţia în familie lipseşte cu desăvârşire sau este precară, atât timp cât părinţii nu colaborează cu şcoala, când pedepsele dictate împotriva elevilor scandalagii sunt un fel de mângâiere pe cap, iar sancţiunile aplicate împotriva vagabonzilor şi traficanţilor de droguri se rezumă la amenzi derizorii, violenţa va rămâne o buruiană perenă şi periculoasă în învăţământul românesc.

O asemenea racilă nu trebuie tratată cu toleranţă nici de părinţi, nici de corpul profesoral, nici de inspectoratele şcolare şi nici de reprezentanţii legii. Ca să scăpăm de ea, trebuie s-o smulgem din rădăcină. Să nu ne amăgim cu ideea că violenţa, drogurile şi criminalitatea bântuie şi prin şcolile din SUA, Japonia sau prin cele din Europa Occidentală.

Oriunde s-ar petrece, violenţa constituie o faptă oribilă, care trebuie drastic combătută. Să renunţăm la discursul demagogic despre reforma în învăţământ şi să ne aplecăm mai întâi asupra măsurilor capabile să asigure climatul de linişte necesar pentru desfăşurarea normală a acestuia.

Numai de pe o asemenea platformă de normalitate vom putea să vorbim despre reforma învăţământului, adică despre asigurarea unor cadre bine pregătite, despre manuale judicios concepute, în directă legătură cu problemele capitale pe care le comportă dezvoltarea societăţii contemporane, dar şi despre elaborarea unor programe de învăţământ care să facă din şcoală un punct de atracţie, şi nu de abandon, un for de stimulare a gândirii şi a capacităţilor creatoare.

Violenţa, ca mod de viaţă, este un rău cu care nu se poate trăi, cu care nu există compromis sau stare de echilibru. Societatea noastră are astăzi de ales: ori reacţionează, pentru a se elibera de acest flagel, ori sucombă sub acţiunea lui corosivă şi se întoarce la starea ei naturală, adică solitară, săracă, brutală şi plină de nenorociri.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumim domnului deputat Culiţă Tărâţă pentru declaraţie.