Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Domnul deputat Ioan Stan.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Stan:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Un prieten, văzându-mă cam acrit după lectura unor cotidiene, m-a întrebat ce mă preocupă. I-am vorbit despre nişte consăteni plecaţi la muncă în Italia, cu acte în regulă, de la care vin acasă veşti îngrijorătoare. Încercând să mă liniştească, amicul îmi spune o glumă de ultimă oră, pe tema cu pricina.

Cică s-a făcut, recent, un sondaj de opinie în Italia şi la întrebarea: "Sunt prea mulţi străini în Italia?", răspunsurile au fost: 20% "Si"; 10% "Non lo so" şi 70% "Fii domnule serios!"

Lăsând gluma, chiar amară, deoparte, situaţia românilor care muncesc în Italia nu e dintre cele mai roze şi sigur că nu ne putem face că nu vedem acest lucru.

Ce se întâmplă de fapt?

Sunt tot mai multe vocile, autorizate, care afirmă că la originea scandalului italian ce vizează imigranţii, în special pe cei români, se află raţiuni de politică internă italiană. Având conotaţii puternic antieuropene, politica Guvernului Berlusconi a scos din rezerva de soluţii diversioniste problema imigranţilor. Scopul a fost distragerea atenţiei publice de la incapacitatea demonstrată a instituţiilor statului italian de prevenire a infracţionalităţii şi a derapajelor sociale.

Potrivit estimărilor ISTAT, în Italia se află 625.278 de rezidenţi români. Acelaşi Institut Naţional Italian de Statistică spune că românii contribuie cu 1,2% din p.i.b. la economia Italiei, deci cu aproape 16 miliarde de euro. Dacă e să credem ce scrie "Corriere della Sera" sunt de fapt peste un milion de români în peninsula italiană.

Infracţionalitatea românească în Italia are cifre mai seci, aşa cum spune un reputat analist politic: 800 de expulzaţi în 2008; 2850 de deţinuţi români în închisorile italiene în prezent. Cam 0,4% din românii din Italia sunt aşadar acuzaţi de infracţiuni mai mult sau mai puţin grave.

Deci are dreptate ministrul justiţiei române când afirmă că "autorităţile italiene au probleme cu infractorii, nu cu românii" şi se justifică afirmaţia sa că declaraţiile stânjenitoare la adresa românilor în general au fost făcute din sfera politică italiană şi nicidecum de autorităţile responsabile cu cooperarea judiciară italiano-română.

Deci are dreptate şi ministrul afacerilor externe care spune clar că infracţiunea nu are cetăţenie şi nu are naţionalitate. Infracţiunea este infracţiune şi, odată dovedită, locul ei este după gratii.

Aşa că mă întorc şi mă declar îngrijorat nu de infracţionalitatea românească în Italia, pentru că, de fapt, nici responsabilii de resort din Italia nu sunt îngrijoraţi de aceasta. Pe mine mă înfioară manifestările de intoleranţă cu iz fascist pe străzile Italiei, armata scoasă pe străzi, "ronde dei cittadini" (ceva cam ca gărzile patriotice de tristă amintire ceauşistă), discursurile paroxistice în care voit sunt acuzaţi in corpore imigranţii români şi nu infractorii, acestea toate în locul unor măsuri ferme de ordine publică şi acţiuni sociale de integrare a celor toleraţi să muncească în Italia.

Cred cu toată convingerea că intervenţia fermă şi competentă a ministrului Cristian Diaconescu la Roma nu trebuie lăsată în aşteptarea bunăvoinţei autorităţilor italiene, ci este imperios necesar să amintim Guvernului italian că România şi Italia sunt membri cu drepturi depline, şi chiar egali, în aceeaşi Uniune Europeană.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.