Viorel Cărare
Viorel Cărare

Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.41/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.7 Viorel Cărare - continuarea "expunerii poziţiei sale faţă de criza economică";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl rog pe domnul deputat Viorel Cărare şi pe doamna deputat Sonia Drăghici să se pregătească.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Cărare:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş dori să-mi continuu expunerea poziţiei mele faţă de criza economică. În declaraţia precedentă, am făcut apel la coeziune. Astăzi aş dori să fac apel la înţelepciune.

Vă prezint o problemă de aritmetică simplă, nu vă speriaţi. Dau şi rezultatele, aşa încât vă rog să-mi acordaţi un pic de atenţie.

Luăm cifra rotundă de 5 milioane de români care au muncit în România anului 2008 legal. Luăm salariul mediu pe economie de 1400 ron şi calculăm. Pe baza acestor contribuabili, angajaţi şi angajatori, bugetul de stat a încasat impozit de circa 3 miliarde euro, iar bugetele fondurilor speciale şi asigurărilor sociale în jur de 10 miliarde. Atât ar fi trebuit să colecteze ANAF. Cât a colectat? Asta-i altă poveste.

Revenind la problemă, altceva aş dori să vă demonstrez. Admitem prima ipoteză. Salariile vor suporta anul acesta o creştere egală cu rata inflaţiei. Să simplificăm calculul şi să considerăm această rată de 10%. Şi veniturile la buget ar trebui să crească cu 10%. Vă sună cunoscut? Seamănă cu calculul domnului Vosganian, când a crescut pensiile?

Admitem a doua ipoteză: şomajul va creşte cu 10%. Pierdem, prin urmare, 10% din încasări. Dar dacă 90% din oamenii rămaşi în câmpul muncii vor câştiga cu 10% mai mult, vom realiza 99% din bugetul propus. Ce să ne mai punem pentru 1%?

Rezultă concluzia: bugetul nu va fi afectat. E la îndemâna noastră să creştem salariile bugetarilor. Hai s-o facem şi să plecăm în vacanţă. Evităm greve, scandaluri, dăm bine în faţa electoratului. Oare aceasta să fie intervenţia salvatoare a statului în economie?

Deci, să nu reducem personalul bugetar, dar să-i cerem eficienţă în colectarea taxelor şi impozitelor existente şi pe a celor noi pe care le coacem noi. Ca să acoperim acel 1% care ne lipseşte sau, mă rog, cât ne mai lipseşte. Să batem mârţoaga, stimaţi decidenţi.

A doua concluzie este următoarea: şomajul va creşte numai în sectorul privat. Că doar acesta trebuie eficientizat, epurat, confruntat cu piaţa. Dacă bugetarii şi cu cei din sectorul productiv sunt la paritate, rezultă că în sectorul public zero la sută creştere şomaj înseamnă 20% creştere şomaj în sectorul privat. Aceasta va duce la o creştere a productivităţii muncii cu 20%.

Ce frumos sună! Încep să cred că această criză este o adevărată binefacere.

Dar, domnilor socialişti cu etichetă de social-democraţi şi alte etichete, care cereţi protecţie socială pentru angajaţi, treziţi-vă odată! Cei care au nevoie de protecţie acum sunt angajatorii. Ei ştiu cât costă să creezi un loc de muncă, să şcolarizezi, să specializezi şi să fidelizezi un angajat. Ei ştiu că presiunea pe consum a dus la scăderea volumului producţiei cu 80%. Chiar dacă dau afară 20%, vor rămâne 80% care vor produce 80%, deci zero creştere a productivităţii.

Ei simt fiecare procent în plus la taxe ca pe un pumnal răsucit în bugetul lor de austeritate. Ei sunt cei care au luat măsuri de eficientizare de la prima ameninţare. Cât vreţi să-i mai împovăraţi? Pentru cine trebuie să reziste armata de funcţionari?

Eu propun una din două: ori susţinem producţia şi serviciile viabile pe termen lung din economia românească, ori naţionalizaţi, fraţilor, întreprinderile, ca să scurtaţi agonia. Pentru că, în condiţiile în care creştem taxele în loc să relaxăm fiscalitatea, peste un an vom avea atâtea falimente câte nu v-aţi imaginat. Şi, după ani de procese în care nu câştigă decât judecătorii şi executorii, plătiţi, bineînţeles, tot de la buget, statul va căpăta fantomele întreprinderilor pe care nu vreţi să le susţineţi astăzi.

Această parabolă are rostul de a vă atrage foarte insistent atenţia: dacă greşim acum paşii, tentaţi fiind să-i ascultăm pe cei care ţipă mai tare sau care fac lobby mai asiduu, vom plăti enorm pe termen lung. Riscăm să ne întoarcem în situaţia din 1989, dar fără tolba plină de speranţe într-o nouă ordine economică şi socială. Depinde numai de noi, cei aleşi să decidă.

Investiţiile statului sunt colacul de salvare. dar dacă nu udăm pomul care face roade, ci copacul mort? eu vă chem la o dezbatere pe tema domeniilor celor mai viabile pe termen lung în România şi apoi să decidem pe cine ajutăm.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.