Aurel Vainer
Aurel Vainer

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 21, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.164/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 21, 2009

  1. Alocuţiuni dedicate împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, prezentate de domnii senatori şi deputaţi:  
  1.7 Aurel Vainer (minorităţi naţionale);

 

Domnul Mircea Dan Geoană:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Aurel Vainer, urmează, pentru o ultimă scurtă intervenţie, din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul senator Marian Rasaliu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Vainer:

Domnule preşedinte Mircea Geoană, Doamnă preşedinte Roberta Anastase, Monseniore Arhiepiscop al Bisericii Romano-Catolice din Bucureşti, Stimaţi colegi şi stimate colege, Am cerut şi eu cuvântul, deşi nu eram prevăzut, nici nu mă gândeam să intervin, dar aş vrea să vă fac o mărturisire de suflet.

Ştiţi prea bine că nu sunt tânăr.

Sunt cel care, în cele două ocazii care mi-au fost prilejuite datorită vârstei, a condus lucrările Camerei Deputaţilor de la începutul legislaturii.

Sunt un om la 77 de ani...

Din sală: Mulţi înainte!

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Vainer:

...şi doresc să vă fac o mărturisire de suflet şi de credinţă: sunt un om fericit.

Vă rog să mă credeţi, fără nicio exagerare, ştiu să apreciez valoarea cuvintelor.

Sunt un om fericit că trăiesc în aceşti ani, că, de 20 de ani, trăiesc împreună cu poporul român şi minorităţile naţionale în edificarea - scuzaţi-mă că folosesc acest cuvânt, el a fost în limba română înainte de a-l folosi ştiţi cine - democraţiei româneşti noi, a unei societăţi în care toţi suntem liberi şi avem drepturi egale.

Este o fericire să ai acest statut.

Am să vă reamintesc că, pe 10 decembrie 2009, am aniversat 90 de ani de la emanciparea evreilor în România.

Am putut să citesc istorie, istorie din România, şi am înţeles ce însemnă să ai un statut de categoria a doua, a treia, a patra.

Ei bine acum, după decembrie 1989 - şi daţi-mi voie să mă aplec cu cea mai mare sinceritate, recunoştinţă şi mulţumire în faţa celor care s-au jertfit pentru aceste evenimente din 1989 -, am redobândit calităţile de cetăţean adevărat şi mi-aş permite să formulez o întrebare, la care să şi răspund, cu referire la o discuţie aprinsă în societatea românească: a fost în decembrie 1989 o revoluţie sau a fost altceva? Şi îmi voi permite să enunţ un citat - însă nu voi spune cui îi aparţine, că mă veţi lua că sunt... nu ştiu ce - "Revoluţia este moaşa oricărei societăţi care naşte una nouă."

Putem spune că astăzi trăim într-o societate nouă faţă de cea care a fost înainte de decembrie 1989? Spun categoric da!

Sunt fericit că trăiesc în această societate, cu perfecţiunile şi, mai ales, cu imperfecţiunile ei.

Nu există niciodată ceva perfect, dar perfectibil există, şi m-aş referi la faptul că, din 1990, a reapărut această instituţie-simbol a democraţiei, care este Parlamentul.

Mă bucur că sunt la a doua legislatură în acest Parlament.

Mă bucur că Parlamentul şi-a adus nenumărate contribuţii la evoluţia societăţii democratice româneşti printr-un şir, un noian de legi care sunt fundamentale pentru economia, viaţa socială şi politică ale României.

Trebuie să admirăm acest Parlament, să-i mulţumim, să-l facem mai bun, mai consistent, să nu permită în niciun caz renunţarea, sub nicio formă, la democraţie.

Cred că acest câştig imens din decembrie 1989 trebuie să-l păstrăm ca pe ochii din cap.

Să ne luptăm să fie, într-adevăr, un parlament care să ducă la perfecţionarea statului român, a democraţiei, în care mă bucur şi sunt fericit că trăiesc ca minoritar naţional, ca evreu, dar pot spune că în deplină armonie cu poporul român, cu colegii mei din alte culte, şi îl am drept martor pe Monseniorul Arhiepiscop Robu, care poate confirma ce relaţii există între cultul mozaic şi Biserica Romano-Catolică.

Regret că nu este aici şi Preafericitul Patriarh, şi alţi reprezentanţi ai cultelor religioase.

Aşadar, vă invit, dragi colegi, să fiţi fericiţi, ca mine, că trăim aceste timpuri, şi nu timpurile de altădată.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat Vainer.