Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

O invit la microfon pe doamna deputat Sonia Drăghici şi rog să se pregătească domnul deputat Aledin Amet din partea Grupului parlamentar al minorităţilor.

Stimată colegă, aveţi cuvântul.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Alături de Polonia îndoliată".

Stimaţi colegi,

Tragicul accident din 10 aprilie 2010 în care şi-au pierdut viaţa Preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, soţia sa şi importanţi oameni de stat ne-a marcat profund, fiind cutremurătoare suferinţa prin care trece poporul polonez şi familiile îndoliate. Am dorit să rostesc acest discurs pentru a-mi putea exprima, alături de dumneavoastră, solidaritatea cu durerea poporului prieten polonez.

Cuvintele nu sunt întotdeauna suficiente pentru a cuprinde întregul bagaj de emoţii şi tristeţe pe care îl resimte un om în faţa unei catastrofe. Cei care au dispărut, în frunte cu cuplul prezidenţial, au fost la datorie până în clipa morţii, de fapt şi-au dat viaţa ca soli ai ţării lor, au plătit cu sacrificiul suprem ataşamentul pentru patrie, dorinţa de a comemora şi a face lumină în cazul miilor de polonezi ucişi la Katyn.

Iată că doar o situaţie extremă şi dramatică poate să pună în evidenţă ce întorsătură poate lua viaţa unor oameni politici, ce riscuri, alături de privaţiuni şi neîmpliniri îşi asumă cei ce se înrolează într-o carieră dedicată ţării lor. În ultimii 15 ani, 13 şefi de stat şi de guvern şi-au pierdut viaţa în accidente aviatice.

Cu siguranţă că orice catastrofă în care îşi pierd viaţă mulţi oameni lasă urme adânci în sufletele celorlalţi, rude, prieteni sau cunoştinţe, poate chiar şi în conştiinţa publicului larg. M-au impresionat însă solidaritatea poporului polonez, manifestările unanime de compasiune şi suferinţă ale tinerilor şi vârstnicilor, lacrimile de durere ale cetăţenilor simpli.

Polonia a avut o istorie foarte zbuciumată şi greu încercată, pe alocuri similară cu cea a României. Lupta pentru păstrarea valorilor naţionale, culturale, tradiţionale s-a manifestat prin sacrificiul războaielor mondiale, lupta anticomunistă cu tot tragismul ei, lupta sindicală şi frontul comun făcut de solidaritatea muncitorilor care au stat cu pieptul descoperit în faţa represiunilor sângeroase.

Am vizitat Polonia în 1978, după înscăunarea Papei Ioan Paul al II-lea la Vatican, am fost în Cracovia şi în alte oraşe înnegrite de fumul industrial, am văzut monumentul muncitorilor portuari ucişi la Gdansk în 1970, am intrat în lagărul morţii de la Auschwitz (Oœwięcim). Am vrut să aflu în ce a constat forţa oamenilor de a rezista în faţa nedreptăţilor istoriei. Am intrat la o mesă într-o catedrală din Varşovia şi mi s-a dezvăluit un lucru pe care l-am considerat esenţial: în ciuda regimului comunist existent atunci, bisericile erau pline, mulţi copii şi tineri participau la slujbă alături de adulţi şi vârstnici. Credinţa în Dumnezeu, morala creştină şi strânsele legături dintre oameni erau valori adânc înrădăcinate în conştiinţa oamenilor şi nici o forţă opresivă nu le putea distruge.

Am urmărit apoi evoluţia Poloniei în ultimele decenii, procesul de modernizare şi dezvoltare economică, în care rolul Papei de sorginte poloneză nu a fost unul minor, am fost impresionată de "comercianţii Europei" şi de spiritul lor întreprinzător, dar mai ales am realizat că solidaritatea poporului polonez întărit prin credinţă este de nezdruncinat.

În aceste clipe grele pentru prietenii noştri europeni din Polonia, am convingerea că divinitatea îi va ajuta, vor reuşi să revină la o stare de normalitate, depăşind momentele de mare suferinţă din prezent. Suntem cu tot sufletul alături de ei în săptămâna de doliu naţional.

Dumnezeu să îi odihnească în pace pe cei dispăruţi!

Doamne ocroteşte România şi Polonia şi nu-ţi întoarce faţa de la noi!

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, stimată colegă.