Doina Burcău
Doina Burcău

Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.86/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.7 Doina Burcău - expresia dezaprobării faţă de modificările preconizate a se aduce indemnizaţiei pentru creşterea copilului, alocaţiilor pentru familia monoparentală şi pentru copii;

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

O invit pe doamna deputat Doina Burcău, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat să ia cuvântul şi îl rog pe domnul deputat Aledin Amet să se pregătească.

Video in format Flash/IOS

Doamna Doina Burcău:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dorim ca prin intermediul acestei declaraţii politice, de la acest microfon, să ne manifestăm consternarea şi dezaprobarea cu privire la modificările ce se preconizează a fi aduse indemnizaţiei pentru creşterea şi îngrijirea copilului, alocaţiei pentru familia monoparentală, precum şi alocaţiei complementare pentru copii. Dezaprobăm orice scădere a indemnizaţiei de creştere şi îngrijire a copilului, a alocaţiei pentru familiile monoparentale şi/sau a alocaţiei complementare pentru copii. De asemenea, dorim să subliniem că respingem diminuarea concediului parental de la 2 ani la 1 an, în condiţiile în care în România nu există servicii sociale (creşe) suficiente de îngrijire a copiilor.

Împreună cu Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen - Filia dorim să atragem atenţia că:

  1. Aceste măsuri nu au sens nici politic, nici economic, nici moral. În România, potrivit datelor disponibile, în luna martie la nivelul întregii ţări, beneficiau de indemnizaţia pentru creşterea copilului 193.004 persoane, plăţile cumulând 189.883.868 de lei. Din acestea, doar un procent de 20% primeşte o indemnizaţie mai mare de 600 de ron pe lună. "Economia" care s-ar face ar fi una infimă, care ar produce suferinţă nejustificată.
  2. Indemnizaţia de creştere şi de îngrijire a copilului nu este o "pomană" făcută de statul român femeilor şi bărbaţilor. Indemnizaţia nu este nici ajutor social, aceasta înlocuieşte salariul unei persoane care a contribuit la bugetul de stat.
  3. Plafonarea la 600 de lei este nedreaptă, în condiţiile în care beneficiarii au contribuit în mod diferit la bugetul de stat. Dorim ca principiul contributivităţii să fie aplicat şi în calcularea indemnizaţiei de creştere şi de îngrijire a copilului şi să nu fie folosit ca argument politic în funcţie de nevoile Guvernului, în condiţiile în care în prezent indemnizaţia este oricum plafonată la un prag de 400 de lei.
  4. Majoritatea familiilor monparentale sunt constituite din mame singure. Această categorie de femei se confruntă cu imposibilitatea de a beneficia de facilităţi de îngrijire a copiilor, (din cauza diminuării veniturilor prin absenţa unui al doilea părinte) şi cu un grad sporit de sărăcie. Aceste categorii de populaţie, extrem de vulnerabile, ar trebui protejate şi sprijinite prin politici guvernamentale, nu sacrificate şi, astfel, excluse social.
  5. Intrarea imediată în vigoare a acestor măsuri, începând cu data de 1 iunie a.c, afectează planurile de viaţă ale părinţilor beneficiari sau ale celor ce sunt în aşteptarea unui copil. Cei care au contractat credite şi cei care au achiziţionat bunuri şi servicii (inclusiv servicii de maternitate) au ţinut cont de un anumit cuantum al indemnizaţiei. Reducerea acestei indemnizaţii ar fi trebuit să le fie comunicată din timp, în niciun caz cu doar două săptămâni înainte.
  6. Adoptarea acestor măsuri este un atentat la adresa securităţii sociale şi economice pe termen lung a ţării, întrucât va accentua şi mai mult declinul demografic cu care se confruntă România. Previziunile actuale sunt deja sumbre, indicând că în anul 2050 populaţia României va scădea la 16 milioane, numărul adulţilor activi fiind foarte mic. Statul ar fi trebuit să adopte de urgenţă măsuri care să conducă la creşterea natalităţii, nu la descurajarea ei.
  7. Reducerea altor tipuri de alocaţii, precum alocaţia de stat pentru copii, alocaţiile complementare şi de susţinere pentru familiile monoparentale, alocaţia pentru nou-născut şi renunţarea la ajutorul pentru trusoul nou-născutului reprezintă măsuri ce vor avea efecte negative şi vor contribui la generalizarea sărăciei în România.
  8. În cadrul Consiliului European de la Barcelona din 2002 a fost stabilit ca statele membre să asigure până în 2010 servicii de îngrijire pentru cel puţin 33% din copiii sub 3 ani. Statul român nu a avut ca prioritate investiţiile în creşe ori grădiniţe, în prezent existând judeţe în România cu o singură creşă şi judeţe în care numărul copiilor înscrişi este de zece ori mai mare decât locurile disponibile.
  9. Intersecţia dintre muncă, familie şi viaţă privată este reglementată deficitar în România. Actualele măsuri o vor destructura. Propunerile legislative (din 2008 şi 2009) care să includă alternative la serviciile publice de îngrijire pentru copiii preşcolari, precum centre bebe şi serviciul bebe, bone, baby-sittere au fost "uitate" prin sertarele Ministerului Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale. Astfel, părinţii se află în imposibilitatea unei alternative viabile care să vizeze creşterea şi îngrijirea copiilor, în afara acceptării concediului de creştere şi de îngrijire a copilului şi a indemnizaţiei.
  10. În 2003, plafonarea indemnizaţiei de creştere şi de îngrijire a copilului prin Ordonanţa de urgenţă nr. 9/2003 a Guvernului Năstase a declanşat protestele Partidului Democrat. Senatoarea PD Maria Petre şi deputata PD Anca Boagiu au lansat, într-o conferinţă de presă, acţiunea "Eşarfele albastre", prima acţiune de protest fiind îndreptată împotriva adoptării Ordonanţei nr. 9/2003.
  11. Trusoul pentru nou-născuţi, "năzbâtia" asistenţială, se dă prin Legea nr. 482 din 19 decembrie 2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi. În acea perioadă, activitatea din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale era gestionată de ministrul PD Gheorghe Barbu.

Prin acţiunile lor, femeile social - democrate şi-au propus să ia o atitudine hotărâtă, de dezaprobare, neacceptând "dictatul" lui Băsescu. Orice gest de solidaritate cu asemenea măsuri inumane ar putea pune România în situaţia de a se confrunta cu un adevărat genocid social.

Sacrificiul celei mai dezavantajate părţi a societăţii nu va putea să contracareze lipsa de viziune, de voinţă şi capacitate politică a actualilor guvernanţi în a găsi soluţii reale şi viabile pentru scoaterea ţării din criza gravă în care ne aflăm.

Adâncirea României în criză nu trebuie privită ca o fatalitate, iar aceste lovituri succesive şi interminabile preparate în laboratorul Băsescu nu trebuie acceptate cu resemnare. PSD respinge genocidul social şi propune măsuri echilibrate pentru evitarea catastrofei economice şi sociale!

Vă solicităm luarea atentă în considerare a tuturor acestor observaţii şi efectuarea unei analize aprofundate a raportului pierderi/beneficii, dincolo de aspectele strict financiare.

În această situaţie, chemăm alături de noi, într-o solidaritate angajantă, toate organizaţiile de femei din partidele politice, din sindicate, ONG-uri, precum şi pe toţi cetăţenii afectaţi de decizii aberante, ca împreună să ne facem auzit protestul.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că durata unei intervenţii nu poate depăşi trei minute. Vă rog să vă integraţi în acest termen şi îl rog pe domnul doctor să nu mai agite spiritele şi aşa profund agitate, în cadrul acestui partid de opoziţie.