Mihai Cristian Apostolache
Mihai Cristian Apostolache

Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.112/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.7 Mihai Cristian Apostolache - consideraţii referitoare la situaţia mediului economic din România;

 

Domnul Adrian Năstase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Mihai Apostolache.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Zilele trecute am discutat, la Vălenii de Munte, cu câţiva agenţi economici referitor la situaţia mediului economic din România.

Toţi suntem conştienţi că trecem prin momente dificile şi că este nevoie de sacrificii, dar aceste sacrificii trebuie făcute şi de persoanele care activează în sectorul public, nu numai de cele din mediul privat.

Se impune, deci, o reorganizare a sectorului public, astfel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor cetăţenilor, dar să fie şi un sprijin, şi nu un obstacol pentru sectorul privat.

Situaţia invocată în acest caz priveşte comportamentul anumitor funcţionari ai statului, cu rol de control asupra agenţilor economici, care, de multe ori, îşi încalcă atribuţiile de serviciu săvârşind abuzuri faţă de agenţii economici a căror carte de vizită este impecabilă.

Nu este admis ca autorităţi de control să meargă la agenţi economici cu vechime de 15 sau 17 ani pe piaţa românească şi să caute, cu orice preţ, o greşeală făcută de aceştia, numai ca să-i amendeze.

Or, mă întreb, ce mai caută în sectorul public un astfel de funcţionar al cărui rol este, în primul rând, acela de a preveni, de a consilia şi, apoi, de a sancţiona agentul economic?

Cred că pentru astfel de agenţi economici care au rezistat pe piaţă atât timp, ar trebui să existe un sprijin mult mai consistent din partea statului, iar acei funcţionari care încearcă să împiedice buna funcţionare a sectorului privat să fie excluşi rapid din mediul public, pentru că astfel de mentalităţi sunt păguboase pentru evoluţia pozitivă a relaţiilor dintre public şi privat.

Agenţii economici cu tradiţie pe piaţa românească nu-şi permit să facă greşeli, pentru că firma reprezintă pentru ei bunul lor, proprietatea lor şi pe care încearcă să o dezvolte.

Nu se compară cu aceşti agenţi economici societăţi comerciale care au răsărit ca ciupercile după o ploaie şi au dispărut peste noapte.

Aceste societăţi trebuie, într-adevăr, verificate şi sancţionate, pentru că ele nu-şi plătesc obligaţiile faţă de stat, alterează relaţiile dintre firme, dau tunuri şi apoi dispar cu rapiditate.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc foarte mult.