Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.55/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.70 | Adrian-Miroslav Merka - consideraţii în legătură cu starea deficitară a drumurilor din judeţul Bihor; | ![]() |
||
|
Cu toţii suntem conştienţi că România a traversat una dintre cele mai grele perioade din punct de vedere economic, din istoricul său postdecembrist. Dacă până în 2008 creşterea economică era evidentă, văzându-se în lucrări importante de infrastructură socială, economică, culturală, criza financiară globală a afectat în mod negativ şi acest segment. Astfel, sectorul investiţiilor în infrastructură a fost unul dintre cele mai neglijate şi care a înregistrat un regres considerabil. Acesta este motivul pentru care doresc să aduc în atenţia dumneavoastră, dar mai ales a autorităţilor responsabile, starea deficitară a drumurilor din judeţul Bihor. Spre exemplificare, vorbesc acum doar de trei drumuri de maximă importanţă pentru judeţul Bihor, pentru tranzitul rutier de acolo, precum şi pentru buna circulaţie a cetăţenilor din această parte a ţării. Astfel, deşi există un proiect de reabilitare a Drumului Naţional 1 H Aleşd - Nuşfalău, pe acest tronson nu se execută niciun fel de lucrări de reparaţii sau refacere. În aceeaşi situaţie jalnică se află şi drumul Marghita - Suplac (DN 19 B), precum şi Oradea - Marghita (DN 19 E). Lansarea investiţiilor în infrastructură poate fi de natură să aducă beneficii multiple atât pentru comunităţile din zonă, cât şi pentru economia românească în general. Vorbesc aici nu doar de creşterea numărului de locuri de muncă, a contractelor importante pentru firmele private, dar şi de crearea unor condiţii mai bune pentru locuitorii din regiune. În egală măsură, dezvoltarea economică şi turistică din zonă nu poate să cunoască un avânt real fără o infrastructură bună, cu o calitate de nivel european. România, ca stat european, trebuie să aibă capacitatea de a fi conectată cu vestul Europei şi, în egală măsură, regiunile şi comunităţile sale să fie legate de o infrastructură cu acces rapid. |



