Parliamentary debates

Domnul Ion Melinte:

"Politica Agricolă Comună va duce în final la modernizarea agriculturii în România"

După cel de-al Doilea Război Mondial, politicile agricole în Comunitatea Europeană au avut ca scop securitatea alimentară şi stabilizarea pieţelor agroalimentare.

În acest scop s-au urmărit:

• creşterea productivităţi agricole;
• asigurarea unui standard echitabil la nivelul de trai al agricultorilor;
• asigurarea hranei;
• stabilizarea pieţelor agroalimentare;
• asigurarea consumatorilor cu cantităţi sigure de produse în intervale de timp rezonabile.

Bugetul alocat an de an pentru agricultură a fost distribuit pe următoarele sectoare precum:

• cereale;
• creşterea ovinelor;
• creşterea bovinelor;
• producţia de lapte.

Prin Politica Agricolă Comună (PAC) se mai finanţează şi măsuri de dezvoltare rurală care nu sunt legate de producţia de alimente.

PAC a suferit o serie de reforme în timp, cu scopul de a face faţă condiţiilor create de schimbările de ansamblu din Uniunea Europeană şi pe plan mondial (OMC).

Reforma PAC din anul 2002 a avut următoarele meniri:

• a fost necesară pentru a face faţă extinderii Uniunii Europene şi pentru a se reduce cheltuielile;
• a marcat o schimbare radicală: a rupt legătura între producţie şi sprijinul financiar;
• asigurarea fermierilor individuali;
• flexibilitatea luării deciziilor;
• furnizarea de scheme de sprijin.

PAC:

• a fost elementul conducător în politica din Uniunea Europeană;
• s-a corelat în ultimul timp cu:
  • directive de mediu;
  • directive de comerţ.

Cele mai importante directive au fost:

Reglementarea Consiliului Europei nr.2029/2001 cu privire la agricultura organică;

Reglementarea Consiliului Europei nr.1804/1999, care stabileşte reguli de producţie, etichetare şi control al produselor animale, cu referire la:

• prevenirea îmbolnăvirilor;
• tratamentele veterinare;
• gestionarea fermelor de animale:

Reglementarea Consiliului Europei nr.834/2007/CE cu privire la agricultura organică şi etichetarea produselor organice.

Legislaţia în domeniul agriculturii organice a avut şi are ca obiective protejarea consumatorilor şi prevenirea concurenţei neloiale.

Aceasta prevede:

• cum trebuie să producă agricultorii;
• ce substanţe pot fi folosite;
• ce ingrediente pot fi utilizate;
• modul de utilizare al unor ingrediente din agricultură convenţionale numai în cazul în care sunt necesare pentru producerea unor bunuri ce nu pot fi realizate pe cale organică.

În final, ce a realizat PAC:

• un sector agricol bine dezvoltat în special în Europa Occidentală;
• modernizarea sistemului agricol european (nu la nivelul celui american);
• sprijin pentru modernizarea agriculturii din fostele state comuniste, prin programe de preaderare şi postaderare.

Politica Agricolă Comună - asigură pentru fermieri:

preţ minim garantat (în România nu este funcţionabil);

subvenţii pentru export, pentru a spori competitivitatea;

elemente protecţioniste pentru produsele Uniunii Europene date de:

• Subvenţiile agricole europene care creează controverse legate de:
  • conceptul de comerţ şi concurenţă loială;
  • ponderea PAC în bugetul Uniunii Europene - 40%;
  • supraproducţia din unele sectoare agroalimentare.
• Sistemul de politici comune în domeniul pescuitului, cu un ansamblu de reguli aplicat prin COTE, date pentru:
  • protejarea împotriva pescuitului excesiv (totuşi codul devine din ce în ce mai rar în Marea Nordului);
  • garanţii privind preţuri minime şi subvenţii în domeniul pescuitului.

Reglementările dure din domeniul pescuitului reprezintă cauza principală pentru care Norvegia şi Islanda nu vor intra în Uniunea Europeană.

Garantat, Politica Agricolă Comună va produce modernizarea agriculturii în România.