Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2013
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.70 | Gigel-Sorinel Ştirbu - declaraţie politică: - "Liderii UDMR încă se mai consideră în perioada Imperiului Habsburgic"; | ![]() |
||
|
"Liderii UDMR încă se mai consideră în perioada Imperiului Habsburgic" Duminică s-a desfăşurat marşul pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. Dreptul oricui la a manifesta este un drept democratic recunoscut în România. Scopul manifestaţiei de duminică nu reprezintă o noutate în sine. Două elemente sunt însă deranjante în ceea ce priveşte nu doar această manifestaţie, ci în general toate acţiunile care privesc cererea de autonomie a Ţinutului Secuiesc. În primul rând, Constituţia României nu prevede existenţa oricărei forme de autonomie teritorială. De aici trebuie plecat în orice discuţie. În al doilea rând, declaraţiile unor lideri politici ai minorităţii maghiare sunt deranjante nu doar pentru că depăşesc graniţele Constituţiei, ci pentru că masa minorităţilor se ghidează după aceste declaraţii. Domnul Frunda - atenţie, consilier al premierului Victor Ponta! - şi preşedintele UDMR, domnul Kelemen Hunor, au făcut o serie de declaraţii publice care nu au nicio legătură cu realitatea. Domnul Frunda, vorbind despre autonomia teritorială solicitată, spune: "Autonomie cum există şi în alte ţări sau când Transilvania era principat independent sau parte a Imperiului Habsburgic. Asemenea autonomii existau frecvent în perioada Imperiului Habsburgic". Ei bine, o astfel de afirmaţie este complet ruptă de realitate, pentru că acum zona pentru care se cere autonomie teritorială este parte a statului român, şi nu a unui imperiu. Una era situaţia acum sute de ani, alta este situaţia acum. Era normal ca în orice imperiu multinaţional să fie acordate autonomii, pentru că în caz contrar teritoriile erau foarte greu de guvernat. Dar şi respectivele autonomii, fie ele şi delimitate teritorial, se conduceau tot conform politicii curţii imperiale. Tot domnul Frunda mai spune că "Experienţa din 1918 până azi, experienţa general europeană este că minorităţile sunt discriminate tradiţional. Ar fi ideal să aibă aceleaşi drepturi ca majoritatea, adică limba maternă, justiţa sa etc.". Nu discut ce a fost între 1918 şi 1989. Dar a spune astăzi aşa ceva înseamnă că nu cunoşti legile şi realităţile din România. Unde vede domnul Frunda şi alţi colegi de-ai dumnealui discriminare a minorităţilor în România? În primul rând, în România nu se face vreo diferenţă între etnicul român şi orice alt etnic. Da, există diferenţe, dar de ordin pozitiv. Eu aş fi curios să aflu în ce ţară toate minorităţile recunoscute au reprezentare parlamentară şi articole speciale în diferite legi, precum Legea învăţământului, dar nu numai. Şi nu înţeleg ce înseamnă pentru juristul Frunda sintagma "justiţia sa". Suntem aici în faţa unei aberaţii. Justiţia este una singură pentru toată lumea, nu poate exista o formă de justiţie separată pentru o regiune anume. Mai avem şi alte afirmaţii legate de ce înţeleg liderii UDMR prin conceptul de autonomie teritorială: "Cerem însă ca noi, secuii, maghiarii din Transilvania şi Ţinutul Secuiesc, să avem puterea de a decide singuri în chestiunile care ne privesc" (Kelemen Hunor) şi "Oamenii să decidă asupra problemelor lor cotidiene". Ce înseamnă sintagma "chestiunile care ne privesc"? Există probleme diferite care privesc pe anumiţi cetăţeni din România? Iar problemele cotidiene - bune sau rele - sunt aceleaşi şi pentru români, şi pentru orice minoritate. Personal, sper că astfel de declaraţii să fie doar de natură electorală şi în acest moment trebuie să servească partidului aflat la guvernare în Ungaria. Nu este nicio problemă dacă etnicii maghiari din România se angajează şi sprijină electoral o anume formaţiune politică din ţara vecină. Este un drept al oricui să susţină politic pe oricine. Şi acest lucru nu este deloc deranjant. Dar a utiliza într-o campanie electorală teme care încalcă Legea fundamentală din România sau teme aberante şi fără legătură cu realitatea este deranjant. Consider că altfel trebuie să fie pusă problema. Cred că în ceea ce-i priveşte pe etnicii maghiari trebuie luate decizii corecte şi corelate cu specificul local în procesul de descentralizare. Şi dacă astfel de decizii vor fi luate, cei din zonă îşi vor putea rezolva "chestiunile care-i privesc" şi fără să fie nevoie de nicio formă de autonomie teritorială. De asemenea, consider că primul-ministru Victor Ponta trebuie să-l elibereze din funcţia de consilier pe domnul Frunda (chiar dacă este onorific), pentru că declaraţiile făcute de un oficial al Palatului Victoria nu pot contraveni Constituţiei. |



