Gheorghe Emacu
Gheorghe Emacu

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.122/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.70 Gheorghe Emacu - intervenţie ce are ca temă: "8 decembrie, Ziua Constituţiei României";

Domnul Gheorghe Emacu:

"8 decembrie, Ziua Constituţiei României"

Legea reflectă efortul omului de a organiza, de a aduce stabilitate şi de a ghida societatea. Dintre toate legile, un rol aparte îl ocupă Constituţia, legea fundamentală a statului. Aceasta reglementează principiile generale de organizare a statului şi instituţiilor sale, precum şi drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.

Revoluţia din 1989, eveniment de la care vom aniversa în curând un sfert de secol, a reprezentat momentul unei schimbări esenţiale în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea statului, ce s-a reflectat şi în legea fundamentală a ţării.

Constituţia adoptată în 1991 a onorat jertfa acelor care şi-au dat viaţa pentru libertate în decembrie 1989 şi care, prin idealurile şi curajul lor, au schimbat istoria României.

Actuala Constituţie a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi a fost apoi aprobată prin referendumul naţional de la 8 decembrie, dată ce a devenit - prin Legea nr.120/1995 - Ziua Constituţiei României.

La data intrării în vigoare, Constituţia României era una dintre cele mai moderne din Europa, având instituţii juridice cu caracter de noutate la nivelul statelor europene.

Evoluţiile politice ulterioare, în special pregătirea şi aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, au făcut necesare unele adaptări ale textului constituţional, prin revizuirea acestuia în octombrie 2003.

Legea fundamentală a devenit astfel un corp de principii şi norme moderne şi un apărător al libertăţilor cetăţeneşti, demn pentru un stat membru al spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, cum este caracterizată Uniunea Europeană.

De la data revizuirii Constituţiei au trecut deja 11 ani. În forma ei actuală, Constituţia şi-a atins scopul. Ca şi în cazul celorlalte legi, realitatea demonstrează că societatea evoluează mai rapid decât norma juridică, astfel că în prezent se impune o recalibrare a prevederile legii fundamentale.

Parlamentul, organul reprezentativ suprem şi singura autoritate legiuitoare, a luat act deja de aceste nevoi, iar la 13 februarie 2013 a înfiinţat Comisia specială comună pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.

Nu ne rămâne decât să identificăm procedurile adecvate şi să lucrăm intens pentru ca noua reglementare constituţională să fie în consens cu statutul României de ţară NATO şi membră a Uniunii Europene. Stă în puterea, dar şi în înţelepciunea noastră să construim o Constituţie care să ne asigure premisele pentru progres, în consens cu democraţiile europene consolidate.