Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.32/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.70 | Cristina-Elena Dinu - declaraţie politică având ca obiect "Noul Contract-cadru, mai aproape de nevoile şi de realităţile sistemului de sănătate"; | ![]() |
||
|
"Noul Contract-cadru, mai aproape de nevoile şi de realităţile sistemului de sănătate" Reforma în sistemul de sănătate continuă, prin aplicarea pe mai multe paliere a unor măsuri ce vor avea, fără îndoială, efecte pozitive şi pe termen lung. Vorbim despre majorările salariale consistente pentru cadrele medicale, despre dotarea unităţilor sanitare cu aparatură necesară, dar şi despre investiţii în ceea ce priveşte reabilitarea şi modernizarea clădirilor spitalelor. Avem, totodată, şi elemente de noutate ale Contractului-cadru, care vor reglementa condiţiile asigurării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru anii 2018-2019. Săptămâna trecută, în prezenţa deputaţilor şi senatorilor din Comisiile pentr sănătate ale celor două Camere ale Parlamentului, a avut loc o dezbatere pe această temă. Noutăţile Contractului-cadru ne-au fost prezentate de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, iar la eveniment a fost prezent şi ministrul sănătăţii, doamna Sorina Pintea. Concluzia a fost unanimă, respectiv, aceea că noul Contract-cadru se apropie şi mai mult de realităţile şi de nevoile sistemului de sănătate. Astfel, o primă noutate este aceea că, de la 1 iulie 2018, reţetele compensate şi biletele de trimitere la investigaţii vor putea fi onorate de orice farmacie sau de orice furnizor de servicii medicale paraclinice din ţară. Apoi, o altă prevedere care va intra în vigoare tot de la 1 iulie 2018, se referă la serviciile medicale paraclinice care nu pot fi efectuate la nivelul unui judeţ, dar care vor putea fi contractate în alte judeţe. De asemenea, foarte important este faptul că pacienţii cu un diagnostic oncologic confirmat, adică aceia care sunt deja în evidenţa unui medic oncolog, vor putea fi internaţi în spitale fără a mai avea nevoie de bilet de trimitere pentru spitalizare continuă. O altă noutate va fi aceea că în zonele cu deficit de medici de laborator şi imagişti, aceştia vor putea încheia contracte cu două sau chiar trei unităţi sanitare. Până acum, erau restricţionaţi la un singur contract şi, din acest motiv, specialiştii fugeau de provincie. Totodată, o altă modificare vizează sprijinirea medicilor de familie nou-veniţi într-o localitate. Ei aveau la dispoziţie 6 luni pentru a-şi întocmi listele de pacienţi, astfel încât să poată încheia contractul cu casele de asigurări de sănătate. Conform noului Contract-cadru, vor avea la dispoziţie 12 luni pentru a-şi definitiva listele de capitaţie, ceea ce înseamnă că li se mai acordă o şansă pentru a putea rămâne ca medici de familie în zonele deficitare. Per ansamblu, printre ţintele modificărilor din Contractul-cadru se numără creşterea accesului asiguraţilor la medicamente şi la servicii medicale, reorganizarea şi dezvoltarea pachetelor de servicii medicale şi debirocratizarea activităţii furnizorilor. De asemenea, se urmăreşte creşterea calităţii serviciilor medicale, optimizarea gestionării Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi a controlului utilizării fondului, dar şi transparentizarea activităţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Proiectul de act normativ va fi supus aprobării Guvernului. |


