Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 26, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.138/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 26, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 26, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.70 | Mihai Niţă - intervenţie cu titlul "Munţii trebuie curăţaţi, dar nu de păduri!"; | ![]() |
||
|
"Munţii trebuie curăţaţi, dar nu de păduri!" În fiecare an, la 26 septembrie, este sărbătorită "Ziua Mondială a munţilor Curaţi". Evenimentul figurează în calendarul protecţiei mediului elaborat de Uniunea Europeană. Această preocupare este dedicată sensibilizării populaţiei pentru a fi mai receptivă la tot ceea ce ne înconjoară, deoarece starea mediului înconjurător ne influenţează viaţa, în mod nemijlocit. La nivel mondial, o atenţie deosebită se acordă stopării asaltului asupra pădurilor, mai ales a celor din ariile protejate, împăduririi zonelor degradate, dar şi stării actuale a zonelor forestiere, afectate de ploile acide. Fertilitatea solului s-a diminuat, eroziunile manifestându-se tot mai ameninţător. Munţii României constituie cea mai preţioasă resursă naturală a ţării, numai că românii, proprietari ai acestui sublim patrimoniu, îl tratează cu indiferenţă. Pe trasee turistice renumite, frumuseţea şi puritatea peisajului montan este alterată de trecerea turiştilor autohtoni, care se comportă necivilizat, lăsând în urmă tone de gunoaie, care, ulterior, maculează cursurile de apă şi lacurile de acumulare. Specii preţioase din fauna şi flora Carpaţilor sunt tulburate în habitatul natural şi ameninţate cu dispariţia. Este necesar să înţelegem că, în egală măsură, "Omul este stăpânul, dar şi sluga naturii", după cum spunea filozoful german Herder. Există, firesc, preocupare pentru această situaţie, dar eforturile dedicate reabilitării zonelor de munte trebuie intensificate, iar acţiunile întreprinse în acest scop trebuie urgentate, înainte de a fi prea târziu. Conştientizarea populaţiei asupra dezastrului ce se derulează sub ochii noştri ar trebui să înceapă din primii ani de şcoală. Efortul va da rezultate, iar inamicii mediului vor deveni mai puţin înverşunaţi împotriva curăţeniei, a sănătăţii şi a splendorilor naturii. Ziua celebrată azi constituie un bun prilej să atragem atenţia asupra lanţurilor montane ce acoperă un sfert din suprafaţa continentelor. Munţii noştri ocupă o treime din suprafaţa ţării. Această zi trebuie să constituie un prilej de sărbătoare şi promovare a mediului montan, ca oportunitate şi model de dezvoltare durabilă. Din nefericire, natura carpatină se află sub asediul inconştient al oamenilor. Profanarea Carpaţilor se face cu complicitatea firmelor ce exploatează iraţional pădurile. Munţii constituie sursa de apă, rezerva de lemn şi minereuri, vatra de civilizaţie, leagănul inefabil de valori culturale fără de care România şi-ar pierde identitatea naţională. Ciobanii abandonează stânele, luând drumul străinătăţii, se pierd meserii tradiţionale, braconajul înfloreşte, râurile montane se află sub asediul hidroenergetic, peisajul tradiţional se degradează. În această situaţie este nevoie de o curăţenie generală, începând cu aceea morală. Dacă avem puterea să ne asumăm şi noi, politicienii, vina pentru ce se întâmplă acum, vom reuşi, cu siguranţă, să impunem normele de civilizaţie pe care sunt datori să le respecte toţi cetăţenii, fără excepţie. Starea mediului înconjurător se află în relaţie directă cu starea mediului politic. Mecanismul este simplu de perceput, dacă avem puterea să fim cinstiţi cu noi înşine. Ca om civilizat, consider că elevarea spirituală, remarcată la unii dintre exponenţii poporului român, ne poate servi ca exemplu de urmat. Edificarea măreţiei lor morale ne demonstrează că se poate, cu trudă şi învăţătură de carte. Avem datoria să valorificăm zestrea de înţelepciune şi credinţă pe care ne-au lăsat-o, pentru ca, la rândul nostru, să ne putem înălţa la gradul de om. Semeţia munţilor să ne fie reper de referinţă, pentru că fiecare om este rezultatul propriului mod de a gândi. |


