Anişoara Radu
Anişoara Radu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 27, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.24/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 27, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.70 Anişoara Radu - declaraţie politică cu titlul "Miniştrii da, bugetul ba";

Doamna Anişoara Radu:

"Miniştrii da, bugetul ba"

În declaraţia de astăzi voi face referire la evenimentele politice de săptămâna trecută, care l-au avut ca protagonist principal pe domnul Klaus Iohannis, preşedintele României.

Voi prezenta iniţial evenimentele bune, cele care au rezolvat situaţiile de blocaj din cadrul Guvernului - mă refer la numirea noilor miniştri, al dezvoltării şi transporturilor.

Astfel, după o perioadă foarte lungă de timp, în care atât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cât şi Ministerul Transporturilor nu au avut titulari, ca urmare a demisiilor domnilor Lucian Şova şi Paul Stănescu, înaintate la finalul lunii noiembrie, avem în sfârşit doi miniştri noi.

Vreau să subliniez că domnul Iohannis a blocat în mai multe rânduri numirea unor miniştri la cele două ministere, respingând fără temei mai multe nominalizări făcute de PSD, respectiv Lia Oguţa Vasilescu, Ilan Laufer sau Mircea Drăghici. Aceste respingeri vin în contextul în care România deţine Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi era absolut necesar să există miniştri plini pentru negocierea dosarelor aferente ministerelor de resort. Din punctul meu de vedere, toate persoanele nominalizate ar fi putut face faţă cu brio în poziţiile de ministru, mai ales că două dintre persoane au deţinut şi în trecut portofolii.

Totuşi, săptămâna trecută, domnul Iohannis a semnat decretele de numire în funcţiile de miniştri ale domnilor Razvan Cuc, la Ministerul Transporturilor, şi Daniel Suciu, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Aşa cum îi cunosc, sunt convinsă că se vor achita cu succes de atribuţiile importante pe care le au şi vor ajuta la implementarea Programului de guvernare. Le urez, pe această cale, mult succes în activitatea lor!

Vestea mai puţin bună este că domnul Iohannis a refuzat să promulge Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, în contextul în care suntem deja în luna martie.

Sigur, au existat mai multe motive pentru care Guvernul a transmis spre aprobare Parlamentului cele două legi cu întârziere, inclusiv faptul că CSAT a emis avizul consultativ foarte târziu, dar să amâni în continuare intrarea în vigoare a bugetului este un semn de rea- credinţă.

Prezentam, încă de săptămâna trecută, elementele principale ale bugetului şi arătam că acesta este construit pornind de la date economice solide.

Menţionam, de asemenea, că o amânare a promulgării celor două legi ar aduce numai dezavantaje României şi românilor, dar asta nu a contat pentru domnul Iohannis.

Domnul preşedinte a atacat Legea bugetului de stat la Curtea Constituţională, deşi niciodată un astfel de demers nu a avut succes. Practic, deşi este evident că legea va fi declarată constituţională, domnul preşedinte a tras, din nou, de timp, fără nicio justificare.

În mod paradoxal, deşi a lăudat opoziţia şi PNL pentru amendamentul care ar fi dus la mărirea alocaţiilor copiilor de la 1 martie, tocmai această amânare a promulgării duce la imposibilitatea măririi alocaţiilor de la 1 martie. Speţa va fi dezbătută de CCR abia pe 6 martie, iar ulterior deciziei preşedintele va mai avea încă 10 zile la dispoziţie pentru a promulga legea.

Trebuie să subliniez faptul că alocaţiile vor fi mărite datorită amendamentelor adoptate de PSD la bugetul de stat, amendamentul PNL fiind neaplicabil. Mai mult, Guvernul a şi emis o Ordonanţă de urgenţă pentru mărirea alocaţiilor, în baza modificărilor adoptate în Parlament.

Astfel, este foarte posibil să avem buget aprobat şi promulgat abia pe la finalul lunii martie, din păcate.

În încheiere, îi solicit domnului Klaus Iohannis să nu mai blocheze, fără justificare, măsurile necesare pentru dezvoltarea României şi pentru buna funcţionare a instituţiilor statului, fie că vorbim despre numirea unor miniştri sau şefi în justiţie, fie că vorbim despre legi importante, precum Legea bugetului.