Parliamentary debates

Domnul Vasile Varga:

"Doar de frica Uniunii Europene putem să ne civilizăm?"

Zilele trecute a făcut mare vâlvă în presă, şi, în special, în instituţiile administraţiilor publice locale, un document transmis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice primăriilor din ţara noastră. Prin această circulară, în linii mari, primarii erau înştiinţaţi că România intră în procedura de infringement, pentru că nu au fost respectate obligaţiile prevăzute în nişte directive europene de prin anii `90 privind racordarea locuitorilor la reţeaua publică de canalizare. Se cerea, astfel, nici mai mult, nici mai puţin, identificarea acelor gospodării sau persoane juridice care nu sunt branşate la reţeaua de canalizare şi de a-i pedepsi pe cei care nu au respectat Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006.

Fără niciun fel de discuţie, susţin că locuitorii României, chiar dacă trăiesc în mediul urban sau rural, trebuie să respecte legile ţării, dar totodată trebuie să beneficieze şi de condiţii de trai decente, iar accesul la reţeaua publică de apă şi de canalizare este o necesitate care nu se negociază, este o dovadă de civilizaţie!

Dar nu pot să nu mă întreb de ce abia acum, în ceasul al doisprezecelea, guvernanţii îşi aduc aminte că au nişte obligaţii faţă de Uniunea Europeană? De ce, de când România a devenit stat membru al Uniunii Europene, autorităţile publice centrale sau locale nu au găsit soluţii tehnice şi, cu ajutorul fondurilor europene, să putem să ne lăudăm că, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, nu mai sunt gospodării nebranşate la reţeaua de apă şi canalizare - poate cu mici excepţii în zonele greu accesibile sau cu populaţie puţin numeroasă? Dar nu, guvernanţii îşi aduc aminte doar în preajma campaniilor electorale de problemele reale ale locuitorilor, şi atunci, tot cu gândul la a îndatora pe cei care, din cauza lipsei resurselor materiale, poate chiar nu şi-au putut permite branşarea la reţeaua de canalizare.

În opinia mea era nevoie, cu mai mult timp înainte, gradual, de o promovare intensă cu ajutorul mass-media, dar şi a aleşilor locali, cu privire la această problematică a branşării gospodăriilor la sistemul public de canalizare. Sunt convins că se găseau cele mai bune soluţii atât pentru comunităţile cu mai mult de 2.000 de locuitori, cât şi pentru cele cu mai mult de 10.000 de locuitori, şi nu ar fi trebuit să aşteptăm ca Uniunea Europeană să ne arate că nu suntem capabili să gestionăm o chestiune care în ţările civilizate este demult rezolvată.