Vasile Popeangă
Vasile Popeangă

Sittings of the Chamber of Deputies of February 19, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.18/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 19, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.72 Vasile Popeangă - declaraţie politică: "Justiţia românească, încotro?";

 

Domnul Vasile Popeangă:

"Justiţia românească, încotro?"

Tot mai mult şi tot mai des se întâmplă, în ultima perioadă, să aflăm prin intermediul mass-media noutăţi deloc liniştitoare din domeniul justiţiei. Cu atât mai rău este faptul că majoritatea acestor ştiri vin din zona controlată de către Traian Băsescu: Curtea Constituţională, Consiliul Suprem al Magistraturii, Direcţia Naţională Anticorupţie şi alte arii în care procentul de inşi cu naşu-n suflet este îngrijorător de crescut.

Iată de ce, în următoarea perioadă, când se va lucra la alcătuirea noii Constituţii, aceste lucruri trebuie avute în vedere ca, dacă nu se pot eradica, măcar o majoritate semnificativă de abuzuri şi exercitări ale liberului arbitru venite din partea poliţiştilor, procurorilor şi judecătorilor să fie eliminate, introducându-se chiar pedepse severe pentru cei care le comit sau măcar încearcă.

Întrucât nu mai este de acceptat în societatea românească, europeană, a secolului XXI, ca un poliţist, procuror ori judecător să strâmbe legea cum vrea el, s-o interpreteze cum îi convine. O lege trebuie nu să fie interpretată de către cei care sunt plătiţi de societate ca să o aplice, asta o fac normele metodologice. Ei trebuie să aibă grijă ca legea să fie respectată aidoma, atât în litera, cât şi în spiritul ei.

În plus, trebuie avut în vedere ca spiritul legii să fie luat în calcul, în judecata magistraţilor, cu aceeaşi importanţă ca şi litera legii, întrucât aplicarea mecanică a literei legii, dublată de o înţelegere precară sau chiar absentă a spiritului legii, din comoditate, nepricepere ori din diverse interese, a început să umple puşcăriile până la refuz cu nevinovaţi şi să ofere CEDO posibilitatea să oblige statul român la despăgubiri din ce în ce mai mari şi mai multe.

Pe de altă parte, este inadmisibil ca în aceeaşi speţă, în aceleaşi condiţii de probatoriu, pe aceleaşi legi în vigoare, o instanţă să dea achitarea, iar o alta să decidă ani grei de puşcărie - una din ele greşeşte grav şi trebuie să plătească! În plus, trebuie depuse eforturi tot mai mari ca să scoatem justiţia de sub influenţa politicului, singurul care să mai aibă tangenţă prin sarcinile de serviciu cu aceasta să fie, cum este normal în orice stat civilizat, ministrul justiţiei, nu preşedintele. Şi asta pentru că nu este normal să laşi atribuţii din domeniul juridic la nivelul preşedintelui, chiar dacă acesta este cel care se ocupă de CSAT, iar exemplele triste din ultimii 8 ani au arătat cât de nociv poate fi acest fapt, întrucât, orbit de putere, el poate crea o reţea de tip mafiot greu de demantelat, mai ales când partenerii noştri externi sunt atât de sensibili pe acest subiect, ei neputându-şi imagina că acest lucru este posibil într-un stat de drept membru al UE şi reacţionând, de altfel, ca atare. Din păcate, prin intermediul funcţiei prezidenţiale, a trebuit ca tocmai ţara noastră să le ofere această neplăcută experienţă, cea a unei justiţii virusate...

Ultima mostră de rizibil către penibil a implicării cuiva în interpretarea după ureche a legilor a fost de curând, când Traian Băsescu a zis că, dacă proiectul viitoarei Constituţii nu va prevede Parlament unicameral cu 300 de membri, va contesta şi acest proiect la Curtea Constituţională a României. Jenant! Inginerii sunt cunoscuţi ca fiind nişte oameni cu o logică de fier, dar, după câte se vede, aerul umed şi sărat al mărilor şi oceanelor a ruginit integral logica marinarului eşuat pe dealurile Cotrocenilor. Explicabil acum modul în care interpretează el Constituţia, inexplicabil logic este însă sprijinul întocmai şi la timp acordat de justiţia aservită lui. Poate şi pentru că şi-a ales oamenii pe care să-i poată manipula cum doreşte...

Pentru ştiinţa constituţională a lui Traian Băsescu: proiectul viitoarei Constituţii nu poate fi supus cenzurii Curţii Constituţionale, întrucât, pe de-o parte, rolul CCR este ca să vadă dacă legea supusă atenţiei se încadrează în prevederile actualei Constituţii, iar, pe de altă parte, atâta vreme cât proiectul va fi de modificare a Constituţiei, e la mintea cocoşului (fără nicio legătură cu doamna Udrea...) că în veci de veci nu se va încadra în prevederile actuale ale legii fundamentale! Elementar, dragă Băsescu, scopul schimbării este cel de înlocuire a stării prezente! La câtă ştiinţă constituţională i-o fi inoculat Boc, acum, la ultima lor întrevedere, ar fi trebuit să ştie că proiectul de Constituţie sare etapele Curţii Constituţionale şi ale validării de către Cotroceni (ghinion: ceasu' rău, pisica, 13...!), fiind supus, prin referendum (cuvânt ce a fost învăţat de Băsescu, pe pielea lui, prin garajele patriei), spre aprobare direct Măriei Sale, poporul român, adică exact cum se teme mai tare băsismul, fie el românesc sau internaţional.

Şi de data asta nu mai merge să nu mai fie luate în calcul milioanele de voturi ale cetăţenilor, fie că s-or mai opune cei din CCR, CSM, Morar şi ceilalţi funcţionari plătiţi enorm de gras din banul public, dar cu naşu-n suflet...