Parliamentary debates

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Siguranţa şi sănătatea angajaţilor români: cât timp le vom mai considera un lux?"

O bună parte din activitatea mea şi, în consecinţă, din intervenţiile mele publice, este legată de problematica protecţiei mediului. Mă lovesc adesea de indiferenţă şi pasivitate, dar cel mai des de principiul "scopul scuză mijloacele". Avem probleme economice, am trecut prin toate dificultăţile tranziţiei şi, recent, prin criza economică mondială. Când oamenii nu au locuri de muncă şi preţul energiei creşte, distrugerea mediului înconjurător pentru a obţine beneficii economice pare mereu un preţ "rezonabil" ce trebuie plătit. Cât de repede, de profund sau de iremediabil vom distruge mediul şi, implicit, resursele pe care construim această aşa-zisă eficienţă economică, poate fi dezbătut îndelung.

Problema pe care o aduc astăzi în discuţie este poate chiar mai stringentă decât cea a mediului, pentru că se referă în mod direct la protecţia oamenilor - la sănătatea şi securitatea lor. Principalul motiv pentru care doresc să exprim o poziţie publică foarte fermă în această chestiune este faptul că, din indiferenţă sau ignoranţă, este tratată la fel protecţia mediului. Aş aprecia că situaţia este poate mai rea, în măsura în care în spaţiul public se vorbeşte mult mai des despre mediu decât despre oameni, despre securitatea şi sănătatea în muncă. Bineînţeles, când apare un caz grav - fie accidente de muncă, fie încălcări ale drepturilor, fie decese din cauza epuizării - există o dezbatere în media timp de o săptămână şi apoi uităm.

Cel mai bun exemplu în acest sens este faptul că, din punct de vedere instituţional, problema nu este o prioritate. În programul de guvernare nu am găsit referiri la o astfel de temă, avem doar o strategie a Inspecţiei muncii pe termen scurt (2013-2014) şi un plan anual de acţiuni al aceleiaşi instituţii. Lipseşte atât un cadru strategic pe termen mediu, la nivel instituţional, cât şi voinţa politică de a investi în oameni. Măcar grijă, dacă nu bani.

Siguranţa şi securitatea în muncă sunt, cred eu, domenii în care indiferenţa şi ignoranţa ucid mai mult decât lipsa fondurilor. Aşadar, măcar din acest punct de vedere am avea o şansă să facem mai multe progrese, fără să întâmpinăm constrângeri materiale. Este adevărat, există activităţi care depind mult inclusiv de fonduri, cum ar fi domeniul construcţiilor sau transporturilor, unde profitul sau supravieţuirea financiară a firmelor sunt puse frecvent deasupra sănătăţii angajaţilor şi unde avem cele mai multe accidente sau decese. Însă problema de fond este similară cu cea din domeniul protecţiei mediului: sustenabilitatea şi gândirea pe termen lung. Ea vizează nevoia de a ne asigura că generaţia tânără, care începe acum viaţa profesională, de 20-30 de ani, va rezista să susţină economia în condiţii optime de eficienţă şi productivitate în următorii 40 de ani, până iese la pensie. Fie că vorbim de o supravieţuire efectivă - dacă ne referim la domeniile de mai sus -, fie că vorbim de o supravieţuire în privinţa competitivităţii - dacă ne referim la domenii în care stresul asociat muncii degradează treptat performanţele. "Munca de birou" produce rar decese, însă economia mondială şi cea naţională depind din ce în ce mai mult de meserii în care capacitatea de adaptare, de concentrare, învăţarea continuă sunt etaloane pentru eficienţă şi condiţii pentru productivitate.

Dar, în România, dacă este să fim oneşti, securitatea şi sănătatea angajaţilor sunt considerate un lux, iar dezbaterea lor în domenii precum cele cu înalte calificări profesionale lipseşte complet. Sustenabilitatea nu este un criteriu, nu contează că investim în educaţie şi că piaţa muncii din România are de suferit mai ales în domeniile de înaltă calificare profesională. Nu contează că avem o îmbătrânire accentuată a populaţiei, care pune probleme pe termen lung, inclusiv pe piaţa muncii. Nu contează, aşadar, dacă avem angajaţi sănătoşi şi productivi pe termen lung. Oamenii nu contează prea mult.

Nivelul de dezvoltare al economiei noastre depinde şi va depinde din ce în ce mai mult inclusiv de modul cum este tratată forţa de muncă. Cel mai probabil, tot ce s-a realizat a fost graţie presiunii de la nivel european, unde există o abordare mult mai modernă în privinţa forţei de muncă.

Comisia Europeană a prezentat, de altfel, acum 4 zile, un nou Cadru strategic pentru sănătate şi securitate la locul de muncă în perioada 2014-2020, cuprinzând provocări, obiective, acţiuni şi instrumentele necesare pentru a le soluţiona. László Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune a accentuat în mod explicit consecinţele ignoranţei sau indiferenţei - pe termen lung, din punct de vedere economic - degradarea forţei de muncă şi costuri mari asociate acestui fenomen. În opinia sa, "accidentele de la locul de muncă şi bolile profesionale afectează toate sectoarele şi profesiunile, indiferent dacă lucrătorii activează într-un birou, conduc un camion sau lucrează într-o mină sau pe un şantier de construcţii. Ele nu cauzează doar suferinţe personale, ci sunt grevate şi de costuri mari pentru întreprinderi şi pentru societate în ansamblu."

Poate că în acest context România va reuşi să progreseze mai mult în acest domeniu, atât în planul politicilor, cât şi în cel al mentalităţilor.

Subliniez, este o problemă de sustenabilitate, de competitivitate, de dezvoltare. Nu este un lux. Nu putem avea o economie funcţională fără o forţă de muncă funcţională. Şi nu este logic să investim în educaţie sau tehnologie dacă resursa umană nu este la rândul ei protejată corespunzător. Tocmai din această perspectivă aduc în atenţia dumneavoastră problema tinerilor, o categorie de care sunt în mod special preocupat.

Tinerii reprezintă unul din grupurile prioritare de lucru pentru Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă. Sunt consideraţi o categorie vulnerabilă din multe motive: lipsa de experienţă în evaluarea riscurilor cărora se expun, lipsa de îndemânare în meserie - mai ales în cele tehnice, necunoaşterea drepturilor în calitate de angajaţi sau a obligaţiilor angajatorilor, lipsa de curaj în a semnala anumite probleme. Din datele recente, şi în România situaţia este problematică. Astfel, numai din analiza accidentelor de muncă din punct de vedere al vechimii la locul de muncă, rezultă faptul că 63% din totalul accidentaţilor sunt persoane cu vechime de până la 5 ani, iar cei din grupa de vechime mai mică de un an reprezintă 21,6% din totalul accidentaţilor. Alături de acest tablou există şi toţi acei tineri foarte calificaţi care lucrează în mari companii - unde nivelul stresului este enorm. Aici, în zona domeniilor de înaltă calificare aş dori să putem contribui - ca oameni politici şi ca parlamentari - la schimbarea mentalităţilor. Să ajungem, ca societate, mai ales pentru tinerii noştri, să nu mai privim sănătatea şi securitatea în muncă precum un lux şi să nu le mai reducem la accidente grave.

Aş propune un proiect comun celor interesaţi de acest subiect şi de viitorul tinerilor din România. Anul acesta, Săptămâna europeană pentru sănătate şi securitate în muncă, care are loc anual (în luna octombrie) este dedicată cu precădere stresului asociat muncii, fiind intitulată "Stresul sub control". Am avea şansa ca până atunci să punem în dezbatere în mediile cu care interacţionăm - fie în colegii, fie în Parlament, fie în dialogul social - această temă. Spunem mereu că în campaniile electorale nu discutăm despre politici publice reale. Facem uneori promisiuni electorale legate de creştere economică şi scăderea şomajului, însă depindem de fonduri guvernamentale sau europene pentru a le îndeplini. În acest domeniu, al grijii pentru angajaţi, fondurile nu sunt un factor determinant. Ci mentalitatea. Am avea ocazia să contribuim în mod pozitiv, ajutând angajaţii din România - în special pe cei tineri - să fie trataţi mai bine şi să fie mai protejaţi. Cred că nu este deloc puţin.