Mircea-Titus Dobre
Mircea-Titus Dobre

Sittings of the Chamber of Deputies of May 5, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.82/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 5, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.72 Mircea-Titus Dobre - declaraţie politică intitulată "Reducerea TVA, o măsură de stânga sau de dreapta?";

Domnul Mircea-Titus Dobre:

"Reducerea TVA, o măsură de stânga sau de dreapta?"

În urma rezultatelor pozitive obţinute în economia românească, Guvernul a decis valorificarea acestui potenţial prin introducerea unor politici fiscale menite să impulsioneze consumatorul şi consumul.

Discuţiile privind reducerea TVA la anumite categorii de produse existau încă de la finalul anului precedent, având în vedere că luarea acestei măsuri este un angajament asumat de către Guvernul Ponta în faţa cetăţenilor. Această idee s-a consolidat în urma faptului că bugetul general consolidat a cunoscut un excedent în creştere semnificativă de la 2,3 miliarde de lei, după primele două luni ale acestui an, la 4,9 miliarde de lei la finele trimestrului întâi. În aceste circumstanţe, discuţia privind extinderea bazei de reducere a TVA era următorul lucru firesc de făcut, având în vedere că economia ne oferă, acum această posibilitate. Ideile efervescente ale opoziţiei pe seama acestui subiect, conform cărora iniţiativa reducerii TVA la toate produsele agroalimentare până la valoarea de 9% ar fi nesustenabilă şi nepotrivită în actualul context economic, nu fac decât să agite apele în mod inutil şi să demonstreze faptul că nici în prezent nu sunt capabili să recunoască un moment prielnic din punct de vedere economic.

România se număra printre ţările cu cel mai ridicat nivel al taxei pe valoarea adăugată din zona euro, în timp ce majoritatea ţărilor europene practică TVA diferenţiat la alimente, TVA zero sau aplică un TVA unitar redus. Un alt atribut al populaţiei române este acela că o mare pondere a veniturilor obţinute, circa 42%, sunt investite în produse alimentare. Măsura de reducere a TVA-ului, respectiv reducerea preţului la alimente, va genera creşterea puterii de cumpărare şi economisirea unei părţi a bugetului lunar ce poate fi investit în alte cheltuieli.

Indiferent de ideile pe care formatorii de opinie opozanţi ai acestei măsuri le lansează în spaţiul mediatic, această măsura este una aşteptată şi benefică pentru toţi cetăţenii acestei ţări. Acest lucru este afirmat şi susţinut de diverşi agenţi economici care nu se sfiesc să prezinte în spaţiul public efectul ce va fi creat în urma operării acestei reduceri:

  • protecţie socială, protejarea categoriilor vulnerabile împotriva sărăciei;
  • diminuarea evaziunii fiscale din agricultură, comerţ şi industria alimentară;
  • creşterea nivelului de trai, a consumului, a producţiei interne şi creşterea încasărilor bugetare prin sporirea consumului.

Cât despre indignarea opoziţiei cu privire la adoptarea de către un guvern de stânga a unor măsuri de dreapta, trebuie să le transmit următoarea specificaţie: reducerea TVA nu face parte dintr-o anumită doctrină politică, nu este nici de stânga şi nici de dreapta, ci este o politică economică modernă orientată către cetăţean.