Parliamentary debates

Doamna Bianca-Miruna Gavriliţă:

"România are nevoie de complete de magistraţi destinate exclusiv judecării dosarelor de azil"

351 de zile. Aproape un an. Aceasta este durata medie de soluţionare a cererilor de azil în instanţele din România. Un an, timp în care statul român trebuie să le asigure refugiaţilor cazare, masă, consiliere, servicii medicale şi asistenţă. De ce durează atât? Pentru că numărul refugiaţilor care solicită azil în România creşte constant. Doar în primele 8 luni ale acestui an au fost depuse peste 4.000 de cereri de acordare a unei forme de protecţie internaţională, cerere de azil sau solicitare de obţinere a statutului de refugiat. Practic, nu trece zi fără ca un grup de migranţi să nu fie depistat fie pe fâşia verde de la graniţele cu Serbia sau Bulgaria, fie în centrul unui oraş din zona de vest a ţării. Din păcate, statul român face cu greu faţă acestui val de migranţi. Locurile de cazare în centrele de specialitate sunt reduse, şi aş face o paranteză să vă spun că la Timişoara au fost situaţii în care Centrul de primire în regim de urgenţă nu a mai avut loc pentru a primi alţi solicitanţi ai unei forme de protecţie.

Mai mult, în perioada de un an, cât se judecă solicitarea depusă pentru obţinerea statutului de refugiat sau cererea de azil, solicitantul, care obţine un document cu care se poate identifica, nu este supus unei forme de control permanent, beneficiind de dreptul de liberă circulaţie atunci când este cazat într-un centru deschis, aşa cum sunt cele din Timişoara sau Bucureşti.

351 de zile. Atât au nevoie instanţele de judecată să se pronunţe în cazul solicitărilor de acordare a unei forme de protecţie şi asta pentru că, deşi există magistraţi oarecum specializaţi în acest domeniu, completele de judecată specializate nu se ocupă exclusiv de judecarea cauzelor în care se solicită o formă de protecţie. Legislaţia actuală permite atacarea în contencios a hotărârii nefavorabile a Inspectoratului General pentru Imigrări la Judecătorie, iar mai apoi, în recurs, la Tribunal, ajungându-se astfel la prelungirea termenului în care solicitanţii de azil pot rămâne pe teritoriul României.

Ca să vă dau câteva exemple. Judecătoria Sectorului 4, Bucureşti are 156 de dosare de solicitări de statut de refugiat, iar durata medie de soluţionare este de 184 de zile. La Galaţi, durata medie de soluţionare este de 218 zile. Judecătoria Timişoara are nevoie de 63 de zile, şi vorbim doar de dosare aflate în primă instanţa. La aceste termene se adaugă dosarele aflate în recurs la tribunale. La Tribunalul Timiş, de exemplu, durata medie de soluţionare a dosarului este de 108 zile, la Tribunalul Bucureşti este de 223 de zile.

Trebuie precizat că judecarea solicitărilor pentru acordarea unei forme de protecţie se face exclusiv în completele de contencios administrativ care au o încărcătură mare cu alte cauze ce nu ţin de problemele refugiaţilor. Astfel, termenele şedinţelor de judecată se stabilesc la interval de săptămâni, chiar luni.

Stabilirea unor complete de magistraţi dedicaţi exclusiv soluţionării cererilor de azil ar putea conduce la reducerea termenelor şi stabilirea cu celeritate dacă solicitantul de azil capătă sau nu statutul de refugiat ori, după caz, protecţia subsidiară, este expulzat din România. Acest lucru poate fi însă schimbat. Potrivit legii, la judecătorii şi tribunale pot fi înfiinţate complete specializate de magistraţi destinaţi exclusiv soluţionării cererilor de asigurare a unei forme de protecţie. Preşedinţii instanţei pot face acest lucru la propunerea colegiului de conducere a fiecărei instanţe. Deci este nevoie doar de voinţă. De aceea, cred că CSM şi Ministerul Justiţiei ar trebui să intervină în această situaţie şi să susţină înfiinţarea de complete specializate destinate doar soluţionării cererilor de asigurare a statutului de refugiat. Magistraţii din acele complete ar fi degrevaţi de alte dosare şi, în plus, ar putea realiza o examinare mult mai atentă a fiecărei cereri de azil. Iar perioada până la care un solicitant de azil ar şti dacă poate rămâne în România sau nu s-ar scurta considerabil, reducând în acelaşi timp cheltuiala statului român şi, de ce nu, riscul apariţiei unor probleme legate de securitatea naţională.