Nicolae Georgescu
Nicolae Georgescu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.78/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.72 Nicolae Georgescu - declaraţie politică având ca temă "15 mai, Ziua internaţională a familiei";

Domnul Nicolae Georgescu:

"15 mai, Ziua internaţională a familiei"

Ziua internaţională a familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 20 septembrie 1993, ca eveniment cu dată fixă, pe 15 mai a fiecărui an, şi reflectă importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiilor. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susţinută şi de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial şi Ziua familiei, în România. Începând cu anul 1996, în fiecare an, Secretarul General al ONU alege un motto special pentru acest eveniment. Pentru anul 2018, tema aleasă este "Familii şi societăţi incluzive".

Ziua internaţională a familiei marchează importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiilor, fiind în acelaşi timp o oportunitate pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă familiile la nivel mondial.

Evoluţia societăţii umane arată că familia biologic constituită este locul cel mai potrivit unde viaţa ia naştere şi se perpetuează, este mediul în care se formează personalitatea umană. Tot în familie se realizează unitatea de gândire, trăire şi simţire pentru generaţiile care se succed. De aceea, familia contribuie decisiv la structura genetică comună şi la conştiinţa apartenenţei de neam, din care rezultă afinitatea şi comuniunea etnică.

Familia înseamnă dragoste, respect reciproc, respectarea şi susţinerea dreptului fiecăruia dintre membrii săi la evoluţie, libertate, copilărie şi educaţie sănătoase, întrajutorare, convieţuire şi suport, dar şi transmiterea peste generaţii a tradiţiilor culturale. Este necesar ca fiecare dintre noi să conştientizăm importanţa tuturor membrilor unei familii, indiferent că suntem bunici sau părinţi, fraţi, copii, precum şi importanţa educaţiei din cadrul familiei pentru viitorul copiilor. Trebuie să apreciem, să încurajăm şi să preţuim unicitatea fiecărui membru al familiei, subliniind mereu faptul că fiecare este special în felul său propriu!

Privite lucrurile prin prisma evoluţiei individuale, se poate spune că familia este o adevărată şcoală a emoţiilor, pentru că orice senzaţie pe care copilul o încearcă este urmată de o reacţie emotivă. Important este ca aceste reacţii emotive să fie din categoria celor pozitive şi să se suprapună nevoilor educaţionale ale copilului în creştere şi dezvoltare.

Este important să oferim familiei rolul şi valoarea pe care o are, să ne bucurăm împreună şi să îi ajutăm cum putem pe cei ce au dificultăţi în viaţa lor de familie. Familia asigură stabilitatea şi dezvoltarea umană, are un rol important în motivarea individului, în realizările şi împlinirile sale.

Familia zilelor noastre este supusă unor încercări de relativizare a rostului şi rolului ei în viaţa socială, prin definiri ambigue şi interpretabile. Fără a-şi diminua importanţa ca instituţie socială, familia nu mai reprezintă o instituţie conservatoare, ci una tot mai adaptată transformărilor de la nivelul societăţii, democratică şi deschisă. Familia este tot mai integrată în dinamica societăţii, tot mai mult condiţionată de schimbările economice şi sociale, influenţând, la rândul ei, evoluţia de ansamblu.

Cauzele specifice ţării noastre pentru apariţia problemelor familiale sunt, în principal, sărăcia şi lipsa educaţiei, urmată de sarcinile gospodăreşti şi comportamentul copiilor. De multe ori, necunoaşterea propriilor drepturi, necunoaşterea unor norme după care trebuie să se desfăşoare viaţa de familie, frica, neîncrederea în instituţiile care asigură ajutor, lipsa informaţiilor în ceea ce priveşte existenţa acestor instituţii şi tipul de servicii pe care le oferă duc la persistenţa problemelor ani de zile. În România, cele mai frecvente probleme cu care se confruntă o familie sunt violenţa asupra femeii sau, rar, asupra bărbatului, abuzul sexual asupra unuia dintre parteneri, violenţa asupra copiilor, abuzul prin neglijenţă, abuzul emoţional şi sexual asupra copilului.

O familie armonioasă are un mod de viaţă echilibrat datorită deschiderii şi dorinţei membrilor ei de a-şi îndeplini în mod complet rolurile în cadrul familiei. O familie puternică este produsul unei relaţii bazate pe încredere, respect şi iubire între soţ şi soţie, părinţi şi copii, părinţi şi bunici, bunici şi copii.

Milenii de-a rândul, familia a reprezentat totul, a fost izvorul uman al istoriei, a fost primul nucleu al civilizaţiei, a însemnat stabilitate în timp şi speranţă pentru viitor. Din păcate, în istoria şi în civilizaţia modernă se observă o anumită tendinţă de slăbire a relaţiilor familiale şi o diminuare a rolului familiei în societate. Tocmai de aceea problema familia trebuie privită mai serios decât până în acum.